Aterizarea unui avion de pasageri pe aeroportul principal din Israel, din apropiere de Tel Aviv, pe fondul tirurilor intense de rachete din Gaza asupra oraşului, a provocat o mare agitaţie.
Televiziunea israeliană a difuzat o înregistrare video cu aeronava apropiindu-se de aeroportul Ben Gurion, în timp ce puternicul sistem de apărare antiaeriană Iron Dome (Domul de fier) al ţării dobora rachetele de pe cerul nopţii.
Înregistrarea video cu rachetele care sunt deviate deasupra Tel Avivului, în timp ce avionul aterizează a fost distribuită pe scară largă pe reţelele de socializare. Nu este clar dacă avionul a fost în pericol real, relatează DPA și Agerpres.
Majoritatea companiilor aeriene internaţionale şi-au anulat zborurile către Israel din cauza preocupărilor legate de securitate după începerea războiului din Gaza, la 7 octombrie.
Compania aeriană israeliană El Al continuă să opereze zboruri regulate spre şi dinspre Tel Aviv. El Al a fost prima companie aeriană care şi-a echipat avioanele civile de pasageri cu un sistem de apărare antirachetă, în urmă cu două decenii.
Sâmbătă, Israelul şi-a continuat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza în războiul împotriva Hamas, după ce Statele Unite au opus veto la o rezoluţie a ONU care cerea o încetare a focului pentru a aduce un răgaz teritoriului palestinian, unde situaţia umanitară este apocaliptică, potrivit ONG-urilor, transmite France Presse.
Blocarea de către Washington a acestei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU a fost rapid condamnată de Autoritatea Palestiniană şi de mişcarea islamistă Hamas, care se află la putere în Fâşia Gaza din 2007. Ministrul israelian de externe, Eli Cohen, a declarat că o încetare a focului ''ar împiedica prăbuşirea organizaţiei teroriste Hamas''.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!