Suprafața de pădure tropicală amazoniană afectată de defrișări în primele trei luni ale anului 2022 a fost cea mai mare înregistrată vreodată, potrivit unui nou raport al Institutului Național de Cercetări Spațiale din Brazilia (INPE), citat de CNN.
Potrivit raportului INPE, publicat vineri, 941,34 kilometri pătrați de pădure au fost defrișați în perioada ianuarie-martie a acestui an. Aceasta este cea mai mare cifră înregistrată de când institutul a început să monitorizeze ratele de despădurire în 2016.
Zona defrișată este aproape de mărimea orașului Dallas, Texas.
Cercetătorii au observat o creștere cu 64% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost defrișați 573,29 kilometri pătrați.
Activitățile de distrugere a celei mai mari păduri tropicale din lume s-au intensificat de la preluarea mandatului, în 2019, de către președintele Jair Bolsonaro, care a luat măsuri care au slăbit acțiunile de protecție a mediului pe motiv că împiedică dezvoltarea economică a țării.
Președintele și Ministerul Mediului nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii pe această temă, scrie CNN.
Un raport al grupului ONU pentru climă a avertizat luni că guvernele nu fac suficient pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a preveni cele mai grave efecte ale încălzirii globale. Defrișările sunt cauză a aproximativ 10% din emisiile globale, potrivit raportului.
„Brazilia este un exemplu în sensul în care guvernele nu întreprind acțiunile necesare. Avem un guvern care merge în mod deliberat împotriva pașilor necesari pentru a limita schimbările climatice”, a declarat Cristiane Mazzetti, activist pe probleme de mediu în Brazilia.
Unii oameni de știință prezic că defrișările se vor intensifica înainte de alegerile prezidențiale din Brazilia din octombrie, așa cum s-a întâmplat și în trecut.
De obicei, aplicarea legislației de mediu slăbește în anii electorali, iar infractorii s-ar putea grăbi să defrișeze înainte de preluarea mandatului de către un nou guvern.
Joi, compania Meta a anunțat că a eliminat 14 conturi de Facebook, nouă pagini de Facebook și 39 de conturi de Instagram, pentru postarea de informații legate de defrișări. Compania a anunțat că în spatele acestor conturi activa o rețea cu originea în Brazilia, care ar fi avut legături armata braziliană, și care promova mesaje conform cărora nu toate defrișările sunt dăunătoare și care criticau ONG-urile de mediu. CNN a anunțat că a cerut un punct de vedere de la Ministerul Apărării din Brazilia pentru comentarii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!