Autoritățile din Italia au confiscat "Șeherezada", iahtul extravagant despre care se crede că i-ar aparține lui Vladimir Putin.
Din septembrie anul trecut, vasul de 140 de metri lungime - unul dintre cele mai mari iahturi din lume - se afla într-un port din Toscana, pentru reparații.
Fiscul italian spune că nava era în atenția autorităților pentru că proprietarul său are "legături cu membri importanți ai guvernului rus”. Statele Unite și opoziția rusă cred, însă, că persoana în cauză este chiar liderul de la Kremlin.
Iahtul are șase etaje, o piscină interioară de 15 metri, două heliporturi și ar valora peste 650 de milioane de euro.
În ultima perioadă, poliţia italiană a confiscat iahturi și vile de peste 140 de milioane de euro de la oligarhii ruși aflați pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!