Kate Middleton le-a făcut o surpriză britanicilor și admiratorilor din toată lumea. A apărut în tribune la finala masculină de la Wimbledon 2024. Nu singură, ci însoțită de sora ei, Pippa Middleton, dar și de fiică, prințesa Charlotte.
Îmbrăcată într-o rochie mov aprins, prințesa de Wales a arătat superb. A fost radioasă și senină, amintind parcă de aparițiile ei din zilele bune, când nu era bolnavă de cancer. La începutul anului, soția prințului William a suferit o operație abdominală, iar în martie a anunțat, că în urma acestei intervenții, i-a fost depistat un tip de cancer. De atunci, Kate face chimioterapie și nu a mai apărut la niciun eveniment până în iunie, la parada Trooping the Colour.
Acum, la Wimbledon, o lună mai târziu, a fost toată un zâmbet și chiar s-a fâstâcit puțin de toată atenția primită. Toată lumea s-a ridicat în picioare și a aplaudat-o la scenă deschisă, iar fiica ei, Charlotte, a privit-o admirativ.
Kate, care este pasionată de tenis, patronează All England Lawn Tennis şi a Croquet Club din Wimbledon. Ea asistă la meciul dintre Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic.
Prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a transmis în iunie, înainte de participarea la ''Trooping the Colour'', parada militară anuală care marchează ziua oficială a regelui Charles, că speră să asiste la alte evenimente pe perioada verii.
''Fac progrese, dar aşa cum ştiu toţi cei care fac chimioterapie, există zile bune şi zile rele'', a informat prinţesa.
''Tratamentul meu e în desfăşurare şi va mai continua câteva luni'', a continuat ea.
Biroul de presă al prinţesei, Palatul Kensington, a refuzat să ofere detalii despre tipul de cancer sau despre starea de sănătate a acesteia, în afara faptului că tratamentul a început în februarie.
Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, urmează la rândul lui tratament împotriva cancerului. A revenit la îndatoririle regale în aprilie şi şi-a păstrat o agendă plină, deşi angajamentele zilnice sunt limitate pentru a nu-i periclita recuperarea.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!