Defrișarea pădurii tropicale amazoniene din Brazilia a ajuns la cel mai înalt nivel din 2008, relatează agenția spațială a țării (Inpe), relatează Mediafax.
Un total de 11.088 km pătrați de pădure tropicală a fost distrus din august 2019 până în iulie 2020, ceea ce reprezintă o creștere de 9,5% față de anul precedent.
Oamenii de știință spun că pădurea amazoniană a suferit pierderi într-un ritm accelerat de când Jair Bolsonaro a preluat funcția de președinte al țării, în ianuarie 2019.
Președintele brazilian a încurajat activitățile agricole și miniere în cea mai mare pădure tropicală din lume.
Amazonul găzduiește aproximativ trei milioane de specii de plante și animale și un milion de indigeni.
Cele mai recente date au marcat o creștere majoră față de cei 7.536 km pătrați anunțați de Inpe în 2018 - înainte ca Bolsonaro să fie ales în funcție.
Noile cifre sunt preliminare, statisticile oficiale urmând să fie publicate la începutul anului viitor.
Brazilia își propusese să încetinească ritmul defrișărilor până la 3.900 km pătrați anual până în 2020.
În plus față de încurajarea dezvoltării în pădurea tropicală, președintele Bolsonaro a redus, de asemenea, finanțarea agențiilor federale care au puterea de a amenda și aresta fermierii și exploatatorii forestieri care încalcă legea.
Bolsonaro s-a confruntat anterior cu Inpe asupra datelor legate de defrișare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!