Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte ale Consiliului Securităţii, a declarat vineri că rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc trimis pentru păstrare în Rusia în 1916-1917 este o "obrăznicie" şi că Uniunea Europeană "nu poate fi decât trimisă la dracu", amintind în acest context de rezervele de aur ale Federaţiei Ruse îngheţate de Occident, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS.
În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu numai că a returnat deja Bucureştiului tot aurul pe care România l-a trimis Rusiei în anii 1916-1917, dar şi i-a iertat acestei ţări o datorie uriaşă, depăşind cu mult valoarea respectivei rezerve de aur, conform agenţiei de presă citate, arată Agerpres.
În rezoluţie, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.
"Ei bine, nici măcar nu ştiu cum să răspund la o asemenea obrăznicie", a reacţionat fostul preşedinte rus pe pagina sa din VKontakte (Facebook-ul rusesc), declarând că UE "a furat" active ruseşti în valoare de 300 de miliarde de dolari, iar acum "cere returnarea 'aurelului'" Bucureştiului, potrivit TASS.
"În limba rusă nu mai ai cum să spui, poţi doar să-i trimiţi ...", a afirmat Medvedev, adăugând imediat: "De fapt, ia mai duceţi-vă la dracu!".
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei a citat, de asemenea, o remarcă a unuia dintre personajele din filmul "Brat-2" ("Fratele -2") al regizorului rus Aleksei Balabanov: "Într-un cuvânt, e român!". "Românii, după cum ştiţi, nu sunt o naţiune, ci un fel de a fi", a spus Medvedev, făcând referire la acelaşi personaj cinematografic.
Medvedev i-a numit pe liderii europeni "nişte idioţi şi nişte papă-lapte neînsemnaţi", adăugând că prin decizia lor de a sprijini cererile Bucureştiului au surprins din nou. Fostul preşedinte rus a spus că aurul a fost naţionalizat în 1918 de către autorităţile sovietice "pentru purtarea proastă" a României. URSS, a continuat Medvedev, a refuzat să plătească datoriile Imperiului Rus, iar "România a acceptat asta", notează TASS.
În plus, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, Moscova nu a cerut reparaţii pentru acţiunile Bucureştiului din "perioada sa nazistă", a mai spus Medvedev.
Înaintea sa, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Uniunea Europeană încearcă să atribuie Rusiei datorii inexistente, din cauza problemelor economice cu care se confruntă ţările membre, potrivit TASS.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!