Acum la Digi FM AMI - NOSTALGIA

Michelle Obama, despre zvonurile de divorț: "Am ales să fac ceea ce era mai bine pentru mine, nu ceea ce trebuia să fac"

Barack și Michelle Obama
Barack și Michelle Obama / Foto: Profimedia

Fosta primă doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, a declarat că în prezent dorește să facă ''ceea ce e mai bine'' pentru propria persoană, pe fondul zvonurilor despre un posibil divorț, apărute după absența sa din ultimele luni de la evenimente importante.

În podcastul ''Work in Progress'', în care a vorbit cu actrița Sophia Bush, Michelle Obama a declarat că după opt ani petrecuți la Casa Albă alături de soțul său, fostul președinte american Barack Obama, și în condițiile în care cele două fiice ale cuplului sunt acum adulte, deține controlul asupra propriului program și poate să ia decizii pentru propria persoană.

''Aș fi putut lua multe dintre aceste decizii cu ani în urmă, dar nu mi-am oferit această libertate. Chiar și în condițiile în care îmi las copiii să își trăiască propriile vieți, poate că folosesc viețile lor drept scuză pentru faptul că n-am putut face ceva anume'', a spus ea.

Acum, când situația s-a schimbat, ''am ales să fac ceea ce era mai bine pentru mine, nu ceea ce trebuia să fac, nu ceea ce credeam că alții vor ca eu să fac'', a mărturisit fosta primă doamnă.

Barack și Michelle Obama / Foto: Profimedia

Teama de a nu-i dezamăgi pe cei din jur ''este lucrul cu care noi, ca femei, cred că ne luptăm'', a spus Michelle Obama. ''Într-atât încât anul acesta oamenii nici măcar nu și-au putut imagina că făceam o alegere pentru mine și au presupus că eu și soțul meu divorțăm'', a adăugat ea.

Michelle Obama nu a fost prezentă la cea de-a doua învestire a președintelui Donald Trump sau la funeraliile fostului președinte Jimmy Carter, în ianuarie, ceea ce a stârnit zvonuri în media și pe rețelele sociale cu privire la o posibilă distanțare de soțul ei.

''Încă găsesc timp să țin discursuri, să ies în lume, să lucrez la proiecte. Încă îmi pasă de educația fetelor'', a spus ea.

Fosta primă doamnă a vorbit deschis despre faptul că ambițiile politice ale lui Barack Obama și timpul petrecut de acesta în Biroul Oval au pus la grea încercare căsnicia lor, scriind în cartea sa, ''Becoming'', că acestea au dus la singurătate și epuizare.

Potrivit NBC News, citat de Agerpres, Michelle Obama a subliniat în podcast că dorește să reflecteze asupra modului în care obișnuia să-și petreacă timpul liber și să se întrebe: ''Cine vreau cu adevărat să fiu în fiecare zi? Cu cine vreau să iau prânzul? Cât timp vreau să stau undeva? Vreau să călătoresc?''. ''Dacă mă sună o prietenă și-mi zice: 'Hai să mergem!', pot să spun da'', a declarat fosta primă doamnă a SUA.

Michelle Obama și Barack Obama sunt împreună de 32 de ani.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Ioana Ginghină
Motivul pentru care Ioana Ginghină nu mai vrea să-l vadă pe Alexandru Papadopol: „La mine nu...
Romina Gingașu și Piero Ferrari (2)
Romina Gingașu, declarații despre divorțul de Piero Ferrari după opt ani de relație: „Eu nu mă...
alina sorescu (8)
Cum arată viața Alinei Sorescu după divorțul de Alexandru Ciucu. Artista a trecut extrem de...
Dumitru - Mitică - Dragomir
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale...
Te-ar putea interesa și
Diana și Dan Șucu
Câți bani l-au costat pe Dan Șucu divorțul de Camelia. Actuala lui soție a rupt tăcerea după...
Alin Ionescu, fostul soț al Cristinei Spătar, a divorțat a doua oară
Alin Ionescu, fostul soț al Cristinei Spătar, a divorțat: „Să alegi același gen de femeie și...
alina sorescu
Alina Sorescu, despre programul pe care instanța l-a impus pentru fiicele ei, după divorț: "De...
alina sorescu (13)
Alina Sorescu, propunere de neimaginat de la fostul soț, după despărțire: “Voia să stau două...
Partenerii noștri
Digi24 De ce Putin nu-l mai poate forța pe Zelenski să semneze un acord nefavorabil Kievului
De ce Putin nu-l mai poate forța pe Zelenski să semneze un acord...
DigiSport Gigi Becali a intrat în direct după Rapid - FCSB: ”La pauză am vorbit la telefon și am spus așa”
Gigi Becali a intrat în direct după Rapid - FCSB: ”La pauză am vorbit la...
PeRoz Imagini rare cu fiul și fiica lui Jason Statham, postate de frumoasa Rosie Huntington-Whiteley. Jack împlinește 8 ani în iunie
Imagini rare cu fiul și fiica lui Jason Statham, postate de frumoasa Rosie...
Film Now O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că sunt surori
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler...
Digi World De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, obligată să renunțe la ținuta sumară pentru concertul din Arabia Saudită: „Niciun centimetru de piele la vedere”
Jennifer Lopez, obligată să renunțe la ținuta sumară pentru concertul din...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
New,Born,Baby,Feet,On,White,Blanket
Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. A fost demarată o amplă anchetă
Taxi,Driver,Man,Driving,Car,,Hand,On,Steering,Wheel,,Looking
Bărbat cu o concentraţie de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat de două ori...
Românul care a făcut parte din echipa care a amenajat mormântul Papei Francisc
Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc
Marco Rubio
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând