Moscova a cerut joi revizuirea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru a da curs unui apel al ONU de a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră, astfel încât să poată fi reluate exporturile de cereale.
Ucraina, unul dintre principalii producători mondiali de cereale, îşi exporta cea mai mare parte a produselor prin porturile maritime, dar de când Rusia a atacat această ţară, pe 24 februarie, ea este nevoită să-şi expedieze exporturile pe cale feroviară sau prin mici porturi de la Dunăre, relatează Agerpres.
Directorul Programului Alimentar Mondial, David Beasley, i-a adresat miercuri un apel preşedintelui rus Vladimir Putin să deblocheze porturile ucrainene: „Dacă mai ai un pic de inimă, te rog deschide aceste porturi!”, i-a transmis responsabilul ONU liderului de la Kremlin, potrivit Reuters.
În replică, unul dintre viceminiştrii ruşi de externe, Andrei Rudenko, a declarat că pentru ca Rusia să redeschidă porturile ucrainene mai întâi trebuie ridicate sancţiunile ce i-au fost impuse de Occident. „Trebuie nu doar să faceţi apel la Federaţia Rusă, ci şi să priviţi în profunzime întregul complex de motive care au provocat actuala criză alimentară, primul fiind sancţiunile impuse împotriva Rusiei de SUA şi Uniunea Europeană care interferează cu comerţul liber normal - ce cuprinde şi comerţul cu produse alimentare - , inclusiv cu grâu, îngrăşăminte şi altele”, a declarat oficialul rus, citat de Interfax.
Întrucât Ucraina nu mai poate folosi porturile de la Marea Neagră şi Marea Azov, exporturile sale de cereale au scăzut luna aceasta la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu. Ucraina este de asemenea un exportator major de porumb, orz, ulei de floarea-soarelui şi ulei de rapiţă, în timp ce Rusia şi Belarus - ţară care a sprijinit agresiunea rusă contra Ucrainei şi este de asemenea vizată de sancţiunile occidentale - exportă împreună peste 40% din îngrăşămintele pe bază de potasiu la nivel mondial.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!