Acum la Digi FM SMILEY - Preocupat cu gura ta

Naționaliștii polonezi obțin victoria în alegerile locale, un eşec pentru premierul Donald Tusk și coaliția sa pro-europeană

donald tusk
Donald Tusk / Foto: Profimedia

Partidul naţionalist de opoziţie Lege şi Justiţie (PiS), care la sfârşitul anului trecut a pierdut puterea după alegerile legislative, s-a clasat pe primul loc în alegerile locale desfăşurate duminică în Polonia, potrivit unui sondaj la ieşirea de la urne, ceea ce constituie un eşec pentru ambiţiile premierului Donald Tusk de a-şi consolida controlul asupra puterii, relatează Reuters.

Dacă se confirmă, rezultatele ar zădărnici speranţele lui Tusk de a vedea alianţa sa Coaliţia Civică (KO) pe primul loc în alegeri, independent de partenerii săi de guvernare.

În timp ce PiS a devansat KO, a fost totuşi mult în urma scorului combinat al celor trei formaţiuni care alcătuiesc guvernul de coaliţie şi părea că va pierde puterea în unele guverne regionale.

PiS a obţinut un scor de 33,7%, potrivit sondajului Ipsos efectuat la ieşirea de la urne, situându-se în faţa coaliţiei de centru KO, care a avut 31,9%. Celelalte formaţuni aflate la guvernare, creştin-conservatorii de la A Treia Cale şi Stânga au obţinut 13,5% şi, respectiv, 6,8%.

"PiS-ul de nezdruncinat... Oricum ai privi-o, este o înfrângere substanţială pentru imaginea (partidului lui Tusk)", a scris pe X Krzysztof Izdebski, director politic la think-tank-ul Fundaţia Stefan Batory.

Tusk a ajuns la putere după alegerile naţionale din octombrie, graţie promisiunilor de a inversa regresul democratic, de a consolida drepturile femeilor şi ale minorităţilor şi de a reface legăturile cu aliaţii occidentali ai Poloniei, care au devenit tensionate sub guvernul anterior al PiS.

PiS a ieşit pe primul loc şi în alegerile legislative, dar şi-a pierdut majoritatea, ceea ce a permis coaliţiei de opoziţie a lui Tusk să vină la putere.

De asemenea, în ultima vreme, PiS şi aliaţii săi au fost afectaţi de lupte interne.

Bruxelles-ul urmăreşte îndeaproape modul în care se descurcă coaliţia lui Tusk, următorul test electoral fiind alegerile pentru Parlamentul European din iunie, în timp ce sondajele de opinie la nivel european sugerează că dreapta populistă va avea rezultate bune.

Un al doilea tur de scrutin în alegerile locale urmează să aibă loc peste două săptămâni în zonele în care candidaţii la primărie nu au reuşit să obţină mai mult de 50% din voturi.

Alegătorii votează pentru a alege membrii celor 16 adunări regionale - a căror componenţă reflectă oarecum sprijinul pentru principalele partide - precum şi mii de consilieri locali şi primari.

Vorbind la scurt timp după publicarea exit-pollurilor, Tusk a spus că eşecul alianţei sale de a ieşi pe primul loc s-a datorat în parte prezenţei puternice la vot în fiefurile PiS din estul Poloniei şi în toată zona rurală.

În schimb, un loc în care partidul său s-a descurcat foarte bine a fost Varşovia, unde primarul în funcţie Rafal Trzaskowski, în vârstă de 52 de ani, a fost reales fără a fi nevoie de un al doilea tur de scrutin. Observatorii politici notează că rezultatele bune din capitală i-au consolidat edilului perspectivele de a fi nominalizat pentru a candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Această funcţie este considerată esenţială pentru ambiţiile guvernului Tusk de a reforma sistemul judiciar, despre care criticii au spus că a fost politizat în timpul guvernării PiS, şi de a diminua influenţa cercurilor conservatoare ale PiS asupra vieţii publice.

"Acum, KO va trebui să îl convingă pe Trzaskowski (să candideze la preşedinţie) în loc ca el să fie nevoit să ceară sprijin", a declarat Rafał Chwedoruk, politolog la Universitatea din Varşovia.

Aliatul conservator al PiS, actualul preşedinte Andrzej Duda, în vârstă de 51 de ani, s-a angajat să se opună la o mare parte din agenda lui Tusk şi luna trecută a pus veto la un proiect de lege pentru a facilita accesul femeilor la contracepţia de urgenţă.

Trzaskowski a pierdut în faţa lui Duda la alegerile prezidenţiale din 2020.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
rubio
„Spuneţi mulţumesc”, îi transmite Marco Rubio ministrului de externe polonez în contextul...
polonia (2)
Polonia susţine crearea unei „bănci pentru reînarmare” a UE
09 October 2024, France, Straburg: Viktor Orbn (Fidesz), Prime Minister of Hungary, sits in the plenary chamber of the European Parliament. At the beginning of the third day of the session, Hungary's Prime Minister Orban will present the work of the Hunga
Polonia exclude Ungaria de la ceremonia de preluare a preşedinţiei UE: „Nu este un oaspete...
European,Union,Flag,In,Front,Of,The,Berlaymont,Building,(european
După „cavalerul singuratic” Orban, Polonia preia preşedinţia UE. „Toată lumea aşteaptă cu...
Te-ar putea interesa și
Curling,Fresh,Butter,Into,Rolls,With,Butter,Curler,Kitchen,Tool,
Polonia vinde unt de la rezerva statului pentru a contracara creşterea preţurilor înainte de...
23.11.2024 WARSZAWA 23/11/2024 WARSAW ANNOUNCEMENT OF THE RESULTS OF THE PRIMARY ELECTIONS IN PO - CITIZEN S PLATFORM FO
Primarul pro-european al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, va fi candidatul la preşedinţie al...
nato (2)
SUA au inaugurat o importantă bază a scutului antirachetă al NATO, în nordul Poloniei
Incident la un exercițiu militar din Polonia/ Foto: News.ro
Incident la un exercițiu militar din Polonia. Două proiectile trase de militarii români au...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Real Madrid - Athletic Bilbao 1-0. "Galacticii" câștigă meciul în prelungiri!
Real Madrid - Athletic Bilbao 1-0. "Galacticii" câștigă meciul în...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...