Acum la Digi FM Antonia Stancu ULTRA NATE - Free

Netanyahu cere "lista"ostaticilor destinaţi să fie eliberaţi înaintea oricărui schimb de prizonieri

Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu / Foto: Profimedia

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut sâmbătă seara să i se trimită "lista" cu ostaticii destinaţi să fie eliberaţi duminică, înainte de a proceda la primul schimb de prizonieri în virtutea acordului de încetare a focului cu gruparea Hamas, relatează AFP.

"Nu vom trece la realizarea acordului atât timp cât nu vom fi primit, aşa cum am convenit, lista cu ostaticii destinaţi să fie puşi în libertate", a declarat Netanyahu într-un comunicat publicat înaintea unui discurs către naţiunii, programat pentru ora locală 20:10 (18:10 GMT), potrivit News.ro. 

Potrivit informaţiilor comunicate de cele două părţi, primul schimb de prizonieri nu va avea loc înainte de 14:30 GMT duminică, adică la şase ore după intrarea în vigoare a armistiţiului.

"Nu vom tolera nicio încălcare a termenilor acordului", se menţionează în comunicatul emis de biroul lui Netanyahu.

Acordul cu privire la o încetare a focului în Fâşia Gaza şi care prevede eliberarea ostaticilor în etape este destinat să pună capăt celor peste 15 luni de război devastator soldat cu zeci de mii de morţi în teritoriul palestinian.

În prima fază extinsă pe şase săptămâni, ostilităţile urmează să înceteze, iar 33 de ostatici israelieni captivi în Fâşia Gaza urmează să fie eliberaţi în schimbul a 737 de deţinuţi palestinieni.

Iniţial, trei israelience ar putea fi eliberate duminică în schimbul a 95 de palestinieni încarceraţi de Israel, majoritatea femei şi minori.

Ministerul egiptean de Externe anunţase anterior că Israelul se pregătea să elibereze "peste 1.890 de deţinuţi palestinieni" în schimbul punerii în libertate de către Hamas a 33 de ostatici israelieni, în cadrul acordului de încetare a focului şi privind schimbul de prizonieri.

Egiptul, care a servit drept mediator pentru acest acord împreună cu Qatarul şi SUA, a declarat că acest schimb va interveni în cursul primei faze de 42 de zile ale acordului destinat să pună capăt celui mai devastator război din istoria Fâşiei Gaza.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Pres. Trump Hosts Israeli PM at the White House
Netanyahu va avea luni o întrevedere cu Donald Trump, la Casa Albă. Principalele teme de...
Benjamin Netanyahu/ Profimedia
Elementele cheie ale „Qatargate”, noul scandal ce zdruncină cercul apropiat al premierului...
Benjamin Netanyahu/ Profimedia
Netanyahu avertizează că loviturile mortale din Gaza sunt doar „începutul”
Sara Netanyahu/ Profimedia
Soţia lui Benjamin Netanyahu, vizată de o anchetă penală
Te-ar putea interesa și
Debris left behind after Israeli forces' withdrawal from Gaza City
Cabinetul israelian a aprobat acordul de încetare a focului în Gaza, care ar urma să intre în...
Benjamin Netanyahu/ Profimedia
Netanyahu, înapoi în faţa judecătorilor în trei procese de corupţie, fraudă şi abuz de...
netanyahu
Premierul Netanyahu compară mandatele de arestare ale CPI cu un nou "proces Dreyfus" şi acuză...
79th UN General Assembly in New York
Curtea Penală Internaţională a emis mandate de arestare pe numele lui Netanyahu, Gallant şi al...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Decizia luată de antrenorul lui Cagliari în privința lui Florinel Coman
Decizia luată de antrenorul lui Cagliari în privința lui Florinel Coman
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
JD Vance
Vicepreşedintele JD Vance este primit la Vatican după ce Papa a criticat politica SUA în...
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, întrebat dacă statul român a pierdut lupta cu drogurile: „Categoric, da!” Ce...
Elena Lasconi
Elena Lasconi: „Ar trebui să pice multe capete în USR şi să se reformeze. Altfel, o să devină...
spike, livia, catalin bordea
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au...