Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo JESS GLYNNE - Hold My Hand

O femeie a falsificat sute de teste pentru oțelul folosit la construcția submarinelor americane

otel

O specialistă în metalurgie a recunoscut că a falsificat aproximativ 240 de teste privind calitatea oțelului folosit la construcția submarinelor americane, relatează BBC.

Procurorii spun că Elaine Marie Thomas, în vârstă de 67 de ani, a dat rezultate fals pozitive pentru testele de rezistență în cel puțin 240 de cazuri, între 1985 și 2017. Autoritățile nu au dezvăluit însă ce nave au fost afectate.

Nu există, pe de altă parte, niciun indiciu că vreo carenă de submarin ar fi avut probleme.

Thomas, din Auburn, Washington, a fost director de metalurgie la o turnătorie din Tacoma care furniza piese turnate din oțel, folosite de contractorii Marinei pentru a face corpuri de submarine, potrivit procurorilor.

Turnătoria a fost achiziționată de producătorul Bradken în 2008, potrivit rechizitoriului. Nu existau dovezi că conducerea companiei ar fi fost la curent cu frauda până în mai 2017. La acel moment, spun procurorii, un angajat al laboratorului a aflat că cardurile de testare au fost modificate și că mai existau și alte discrepanțe în documentație.

Procurorii au spus că testele falsificate „reprezintă un procent substanțial din materialele turnate pe care Bradken le-a produs pentru Marina SUA”. În 2020, Bradken a fost de acord să plătească 10,9 milioane de dolari, ca parte a unui acord cu justiția americană.

Marina a luat măsuri pentru a asigura exploatarea în siguranță a submarinelor afectate, ceea ce a dus la o creștere a costurilor, potrivit procurorilor.

Thomas, care a pledat vinovată, a spus că în unele cazuri a falsificat testele pentru că i s-a părut „stupidă” cerința Marinei americane de a efectua teste la minus 70 de grade Celsius.

Avocatul ei, John Carpenter, a arătat, într-o declarație depusă în instanță, că Thomas „a sărit etape” și a dat „rapoarte greșite”.

„Doamna Thomas nu a intenționat niciodată să compromită integritatea vreunui material și este mulțumită că testele guvernului nu sugerează că integritatea structurală a vreunui submarin a fost compromisă”, potrivit avocatului.

Thomas riscă până la 10 ani de închisoare și o amendă de un milion de dolari. Ea va fi condamnată în februarie.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Donald Trump - Keir Starmer joint press conference in the White House
China îl contrazice pe Trump, care afirmase că Beijingul negociază cu SUA pe tema tarifelor...
Jakarta,,March,04,2025:,United,States,Food,And,Drug,Administration,(fda
SUA vor interzice coloranţii alimentari artificiali. „În ultimii 50 de ani, copiii americani...
Vladimir Putin/ Profimedia
Financial Times: Putin propune îngheţarea liniei frontului în Ucraina
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
Te-ar putea interesa și
Pete Hegseth
Șeful Pentagonului, acuzat că a transmis informaţii sensibile pe un grup de chat în care erau...
Big,Waving,Colorful,Flag,Of,United,States,Of,America,And
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia. „Este un plan de...
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria
Marco Rubio/ Profimedia
SUA ar putea renunța la negocierile de pace Rusia-Ucraina, spune Marco Rubio. Trump are alte...
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8 luni”
Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8...
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Mormântul papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică
putin, trump
Donald Trump, atac furibund la adresa lui Putin, după atacul mortal din Kiev: „Vladimir...
prezentatoare tv turcia, in direct in timpul cutremurului
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...
sebastian burduja - captura
Burduja, despre informaţiile alarmiste că facturile sar în aer după eliminarea plafonării de...