Regina Camilla a Regatului Unit s-a întâlnit joi, 29 februarie, cu prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la reşedinţa ei regală din Londra, Clarence House. Soția lui Volodimir Zelenski s-a întâlnit și cu Akshata Murty, partenera de viață a lui Rishi Sunak, premierul Marii Britanii.
Olena și Camilla au fost fotografiate în timp ce stăteau de vorbă în Garden Room, întâlnirea lor având loc la doar câteva zile după împlinirea a doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina.
Regina Camilla şi Olena Zelenska s-au mai întâlnit şi în noiembrie 2022, la Palatul Buckingham, cu ocazia unei recepţii organizate pentru a creşte gradul de conştientizare în legătură cu violenţele comise asupra femeilor, scrie Agerpres.
Prima doamnă a Ucrainei a fost invitata regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla la ceremonia lor de încoronare din mai 2023, la care şi-a reprezentat ţara sfâşiată de război alături de prim-ministrul acesteia, Denis Şmîhal.
Ea a asistat, de asemenea, la funeraliile regretatei regine Elisabeta a II-a.
Regele Charles al III-lea, care urmează în această perioadă un tratament împotriva cancerului, a rămas la Londra, dar nu s-a întâlnit joi cu soţia preşedintelui Ucrainei.
Olena Zelenska i-a mulţumit reginei Camilla pentru mesajul de susţinere al regelui britanic pentru Ucraina la împlinirea celor doi ani de război şi i-a spus că acel mesaj a însemnat foarte mult pentru poporul ucrainean.
Cele două doamne au discutat şi despre curajul şi rezistenţa ucrainenilor şi despre determinarea Regatului Unit de a sprijini în continuare poporul ucrainean. Ele au discutat şi despre impactul războiului asupra femeilor şi copiilor, despre cicatricile mentale şi fizice cauzate de conflict şi despre modul în care Regatul Unit poate ajuta la îngrijirea acestor persoane.
Regina Camilla, lăudată pentru comportamentul ei în perioada dificilă traversată de regele Charles și prințesa Kate
Regina Camilla a fost supranumită în mass-media drept "salvatoarea" monarhiei britanice şi lăudată pentru că a ţinut "spectacolul în viaţă" în absenţa regelui din spaţiul public şi în timp ce prinţesa de Wales se recuperează în urma unei operaţii abdominale.
Ea a condus familia regală la slujba de comemorare a regelui Constantin al Greciei la începutul acestei săptămâni, prinţul de Wales absentând şi el în ultimul moment din cauza unei probleme personale neexplicate.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!