Papa Francisc, aflat încă în convalescenţă după pneumonia gravă de care a suferit recent, şi-a făcut apariţia la balconul bazilicii Sfântul Petru de la Vatican, duminică, la scurt timp după ora 12:00 (10:00 GMT), la sfârşitul liturghiei pascale, pentru a oferi binecuvântarea tradiţională "Urbi et Orbi", transmit AFP şi EFE.
"Paşte Fericit!", a rostit papa Francisc, care şi-a făcut apariţia într-un fotoliu rulant şi fără canule nazale pentru oxigen, în faţa miilor de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru a celebra cea mai importantă sărbătoare din calendarul creştin.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, nu a participat la niciunul dintre ritualurile Săptămânii Mare, fiind încă în convalescenţă după ce a petrecut 38 de zile în spital pentru pneumonie bilaterală şi a fost externat la 23 martie.
În omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paştelui şi care, din cauza convalescenţei după infecţia respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, papa Francisc a afirmat că Iisus "plânge lacrimile celor care suferă".
Papa l-a delegat pe Comastri să oficieze această slujbă, la care au participat aproximativ 35.000 de persoane, în Piaţa Sfântul Petru.
În omilia sa, Papa i-a invitat pe credincioşi să iasă "să îl caute pe Hristos în viaţă, să îl caute pe chipurile fraţilor şi surorilor lor, să îl caute în viaţa de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puţin în acel mormânt".
"El este viu şi rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă şi multiplicând frumuseţea vieţii în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi" a transmis papa la ceremonia de încheiere a Săptămânii Sfinte.
Papa a avut o altă apariţie surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă.
Papa Francisc s-a deplasat în după-amiaza Joii Mari la închisoarea Regina Coeli, în apropiere de Vatican, pentru a saluta deţinuţii, aşa cum a făcut de la începutul pontificatului său.

Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican, duminică, timp de câteva minute
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreşedintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paşte, a anunţat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigraţie a administraţiei lui Donald Trump, relatează AFP.
Această "întâlnire privată" de "câteva minute" a avut loc "la scurt timp după ora 11:30 (09:30 GMT)" la reşedinţa Santa Marta, unde locuieşte papa la Vatican.
Întrevederea "le-a permis (celor doi) să-şi transmită reciproc urări de bine cu ocazia zilei de Paşte", a precizat Vaticanul, transmite Agerpres.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!