Acum la Digi FM Cetin Rasit SANTANA FEAT MANA - Corazon espinado

Papa Francisc îi îndeamnă pe catolici să renunţe la „goana nebună” după bani și „să redescopere importanţa inimii”

Pope Francis during the General Audience
Papa Francisc. Profimedia

Papa Francisc i-a îndemnat pe cei 1,4 miliarde de catolici din lume să renunţe la „goana nebună” după bani şi să se dedice în schimb credinţei, într-o nouă enciclică, cea mai înaltă formă de învăţătură papală, transmite Reuters.

A patra enciclică emisă de papa Francisc pe durata papalităţii sale de 11 ani se abţine în mare măsură să abordeze chestiuni politice, o diferenţă faţă de scrierile sale anterioare.

"Dilexit nos" ("El ne-a iubit") îi încurajează pe credincioşi să-şi consolideze viaţa religioasă. Lumea trăieşte într-o 'eră a superficialităţii', spune papa, iar catolicii şi alţi creştini "trebuie să redescopere importanţa inimii".

"Într-o lume în care totul este cumpărat şi vândut, sentimentul oamenilor cu privire la valoarea lor pare să depindă din ce în ce mai mult de ceea ce pot acumula cu puterea banilor", scrie papa Francisc, potrivit Agerpres.

"Dragostea lui Hristos nu are ce căuta în acest mecanism pervers, totuşi doar acea dragoste ne poate elibera de o urmărire nebună care nu mai are loc pentru o iubire dezinteresată", a notat pontiful.

Textul de 142 de pagini se concentrează pe teme spirituale, mai degrabă decât să solicite acţiuni politice concrete.

Scrisoarea Papei din 2015 "Laudato Si" ("Lăudat să fii") a îndemnat lumea să aibă grijă de mediu şi a fost considerată de unii lideri mondiali drept un text cu putere de influenţă asupra discuţiilor care au avut loc înaintea Acordului de la Paris din 2016. Enciclica din 2020 "Fratelli Tutti" ("Cu toţii fraţi") a solicitat o reconsiderare a politicilor economice după pandemia globală de COVID-19.

Noua scrisoare oferă, în schimb, reflecţii asupra unei practici spirituale catolice promovate de o călugăriţă franceză din secolul al XVII-lea Margaret Mary Alacoque, care ar fi avut mai multe viziuni despre Iisus.

Creştinii ar trebui să imite dragostea lui Iisus, având grijă şi de cei aflaţi în nevoie, spune papa. În acest sens, "nu există o cale mai bună pentru noi de a oferi iubire în schimbul iubirii", afirmă el.

Publicarea documentului papal survine în contextul în care papa Francisc conduce la Vatican un summit de o lună la care participă lideri catolici din toată lumea.

Discuţiile în jurul majorităţii problemelor controversate care făceau parte iniţial parte din agenda summit-ului, cum ar fi posibilitatea de a permite femeilor să fie hirotonite, au fost acum suspendate, notează Reuters.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
papa francisc
Francisc, ultimul papă înainte de Apocalipsă? Strania profeţie din secolul al XII-lea a...
Trupul neînsufleţit al Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru până la funeralii/ Profimedia
Trupul neînsufleţit al Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru până la funeralii...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Te-ar putea interesa și
Ilie Bolojan
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile papei Francisc
Cardinalul Kevin Farrell
Cine este Kevin Farrell, cardinalul care a devenit șeful interimar al Vaticanului după moartea...
papa francisc (9)
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Francisc, un papă căruia îi plăcea să folosească...
messi (9)
Lionel Messi, omagiu unui „Papă diferit”: „Mulţumesc că ai făcut lumea mai bună. Ne vei lipsi”
Partenerii noștri
Digi24 Motivul pentru care Musk anunță că-și reduce implicarea în DOGE
Motivul pentru care Musk anunță că-și reduce implicarea în DOGE
DigiSport Antrenor interimar la Real Madrid! Florentino Perez i-a spus deja să se pregătească
Antrenor interimar la Real Madrid! Florentino Perez i-a spus deja să se...
PeRoz Prințul Louis a împlinit 7 ani, iar prințesa Kate a marcat momentul cu o imagine care a topit inimile britanicilor: „Adorabil!”
Prințul Louis a împlinit 7 ani, iar prințesa Kate a marcat momentul cu o...
Film Now Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la...
Digi World Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Nicusor Dan
Nicuşor Dan spune că nu se retrage din cursa prezidenţială: „Nu, până la capăt! Dacă alegerile...
Ambulance,Emergency,Service,Car,On,The,Streets,Of,Bucharest,During
Bebeluș de trei luni decedat într-un spital din Craiova. Tatăl reclamă erori medicale
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu și ce trebuie să poarte participanții la...
Judecată/ Shutterstock
Educatoare din Sectorul 1 al Capitalei, acuzată că a agresat șase copii anul trecut, a fost...