Patru noi explozii s-au produs în Transnistria, în atacuri comise cu ajutorul unor drone. Președintele Republicii Moldova spune că acestea au lansat mai multe dispozitive explozive, care au lovit un aerodrom militar nefuncţional. Și în timp ce regimul de la Tiraspol susține că astfel de atacuri sunt lansate de pe teritoriul Ucrainei, Kievul spune că e vorba de încercări ale Rusiei de a destabiliza regiunea.
„Exploziile au avut loc între ora 22:00 – 22:50. Nu sunt victime umane întregistrate. Înţelegem că aceste explozii au fost cauzate cu implicarea unei drone. Ele au vizat pista aerodromului nefuncţional. Instituţiile noastre competente încă colectează informaţii. Când vom avea mai multe detalii, vom reveni”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, craterele au o adâncime de aproximativ un metru și un diametru de aproximativ 25 de centimetri. Un grup de investigație lucrează la fața locului. Experții ar fi colectat pentru examinare elementele lăsate de dispozitivul exploziv, scrie Deschide.md.
Acesta este al doilea atentat în apropierea satului Vărăncău. Primul atac ar fi fost înregistrat pe 5 mai, la ora 22:20, când două dispozitive explozive ar fi fost lansate de o dronă. În toate cazurile, nu s-au înregistrat victime.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!