Rusia nu va reuşi să divizeze Uniunea Europeană, a afirmat, miercuri, la Kiev, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, salutând solidaritatea statelor membre în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, "nu va reuşi nici să distrugă suveranitatea Ucrainei, nici să divizeze Uniunea Europeană", a declarat Charles Michel, potrivit cotidianului Le Figaro, într-o conferinţă de presă organizată la Kiev alături de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, notează Mediafax.
Charles Michel a salutat capacitatea ţărilor din cadrul Uniunii Europene "de a lua decizii împreună, în unanimitate", în aplicarea sancţiunilor împotriva Rusiei.
Charles Michel a reafirmat solidaritatea Uniunii Europene cu Ucraina. "Nu sunteţi singuri, noi vă suntem alături şi vom face tot posibilul pentru a vă susţine şi pentru a face astfel încât Ucraina să câştige războiul", a subliniat Charles Michel.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!