Primele decese, în afara Africii, la persoane infectate cu variola maimuţei au fost anunţate vineri, la un interval de câteva ore, de Spania şi Brazilia, fără să se ştie însă cu precizie dacă virusul este într-adevăr cauza acestor două decese, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Aceste două decese ridică la şapte numărul deceselor înregistrate la nivel mondial din luna mai, primele cinci fiind raportate în Africa, unde boala este endemică şi a fost detectată pentru prima dată la om în 1970.
În Brazilia, un bărbat de 41 de ani, bolnav de variolă, a murit joi la Belo Horizonte (sud-est), a anunţat vineri Secretariatul de Stat pentru Sănătate din statul Minas Gerais. El era "monitorizat în spital pentru alte afecţiuni clinice grave", potrivit unui comunicat.
"Este important de subliniat că avea comorbidităţi grave pentru a nu provoca panică în rândul populaţiei. Mortalitatea (legată de această boală) rămâne foarte scăzută", a declarat un responsabil din domeniul sănătăţii, care a explicat că pacientul urma un tratament pentru cancer.
În Spania, Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri primul deces al unui pacient infectat cu această boală, o premieră în Europa, fără a preciza nici cauza, nici data decesului.
Cu 4.298 de cazuri înregistrate, Spania este una dintre ţările cu cele mai multe cazuri de variola maimuţei din lume.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat sâmbăta trecută variola maimuţei drept urgenţă sanitară globală, cel mai înalt nivel de alertă, după ce aproximativ 16.000 de cazuri (dintre care cinci mortale) au fost deja raportate în 75 de ţări, multe dintre ele în Europa, unde boala nu era endemică.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!