Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au rămas fără reşedinţă în Marea Britanie. Regele Charles al III-lea le-a retras dreptul de a locui la Frogmore Cottage, după publicarea cărţii autobiografice de către Harry în care acesta face o serie de acuzaţii la adresa familiei regale britanice, informează presa britanică.
Potrivit The Sun şi The Telegraph, Palatul Buckingham a trimis o "înştiinţare de evacuare" cuplului, care a părăsit Marea Britanie în 2020 şi, de atunci, a lansat numeroase critici la adresa casei regale britanice, arată AFP.
Frogmore Cottage, o reşedinţă cu cinci dormitoare lângă Castelul Windsor din vestul Londrei, le-a fost dăruită ducilor de Sussex de către regina Elisabeta a II-a, în 2018, drept cadou de nuntă.
Lucrările de renovare realizate de cuplu, în valoare de peste 2 milioane de euro, au şocat opinia publică, iar prinţul Harry a fost nevoit să înapoieze suma coroanei britanice după mutarea sa, alături de Meghan Markle, în Statele Unite.
Potrivit The Sun, regele Charles nu le-ar fi propus lui Harry şi Meghan o nouă reşedinţă, privându-i astfel de orice locuinţă regală în timpul rarelor lor călătorii în Regatul Unit.
Decizia riscă să agraveze tensiunile din rândul casei regale britanice, în condiţiile în care cuplul contestă deja în justiţie retragerea protecţiei lor speciale asigurate de poliţie.
The Sun notează că regele Charles i-ar fi cerut prinţului Andrew să se mute la Frogmore Cottage pentru a reduce cheltuielile stilului de viaţă al fratelui său mai mic, care locuieşte în prezent la Royal Lodge, o luxoasă proprietate din Windsor.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!