Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, precum şi prinţul Andrew nu vor fi prezenţi în balconul Palatului Buckingham în cursul ceremoniei grandioase care va avea loc pe 2 iunie şi care marchează începutul festivităţilor pentru sărbătorirea celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabetei a II-a, a anunţat vineri palatul regal, relatează AFP, preluată de Agerpres.
''După o analiză atentă, Regina a decis că apariţia tradiţională la balcon pentru parada Trooping the Colour, joi, 2 iunie, se va limita anul acesta la Majestatea Sa şi la membri ai familiei regale care participă la angajamente publice oficiale în numele reginei'', a declarat un purtător de cuvânt al Palatului.
Patru zile de festivităţi, aşteptate cu bucurie de britanici, sunt prevăzute între 2 şi 5 iunie pentru Jubileul de Platină care marchează 70 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani. Ele vor începe cu ''Trooping the Colour'', parada care marchează oficial ziua de naştere a suveranei în fiecare an.
Anunţul Palatului Buckingham pune capăt speculaţiilor apărute cu privire la prezenţa sau nu la balcon a prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, cu care locuieşte în California după decizia lor de a se retrage din monarhia britanică în 2020, precum şi a prinţului Andrew, fiul reginei, lipsit de orice rol oficial din cauza implicării sale în scandalul sexual Epstein.
În total, 18 membri ai familiei regale, printre care prinţul moştenitor Charles şi soţia sa, Camilla, precum şi fiul său William, soţia acestuia, Kate, şi cei trei copii ai lor, sunt aşteptaţi la balconul Palatului Buckingham cu ocazia acestei mari parade militare, care a fost anulată doi ani la rând, în 2020 şi 2021, din cauza pandemiei.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!