Kremlinul a ripostat după ce actorul francez Gerard Depardieu l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin de „excese nebunești” în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că actorul nu a înțeles pe deplin, probabil, situația din Ucraina.
Dmitri Peskov s-a oferit să-i explice situația, relatează BBC.
„El nu înțelege ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014", a spus Peskov, acuzând Ucraina că a bombardat civili în estul țării. „Dacă va fi nevoie, îi vom explica acest lucru, pentru ca el să înțeleagă mai bine", a adăugat Peskov, potrivit france24.
Actorul francez Gerard Depardieu, care l-a lăudat în trecut pe președintele rus Vladimir Putin, a criticat „excesele nebunești și inacceptabile" ale acestuia în Ucraina, potrivit Reuters. Depardieu, care și-a luat cetățenia rusă în 2013, a declarat joi pentru Agenția France Presse: „poporul rus nu este responsabil pentru excesele nebunești și inacceptabile ale liderilor săi precum Vladimir Putin".
În 2013, Putin i-a acordat lui Depardieu cetățenia rusă, ceea ce a stârnit un scandal în Franța, unde actorul a fost acuzat că și-a abandonat patria pentru a evita impozitele. Depardieu, starul unor filme precum "The Last Metro" și "Cyrano de Bergerac", și-a primit noul pașaport personal de la Putin la reședința liderului rus de pe coasta Mării Negre. La momentul respectiv, actorul și președintele rus și-au strâns mâinile și s-au îmbrățișat, Depardieu descriind Rusia ca fiind „o mare democrație".
În 2015, Ucraina i-a interzis intrarea în țară timp de cinci ani, după ce a susținut anexarea Crimeei de către Rusia.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!