Acum la Digi FM OUTKAST - Ms. Jackson

Regina Elisabeta a II-a a refuzat un premiu dedicat persoanelor în vârstă, spunând că nu îndeplinește criteriile

Regina Elisabeta
Regina Elisabeta a Foto: Getty Images

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a refuzat un premiu dedicat persoanelor în vârstă de către o revistă britanică, spunând câ nu crede că îndeplinește criteriile, a anunțat marți publicația The Oldie.

Revista britanică, care se pretinde a fi o alternativă „lejeră” la o presă „obsedată de tinereţe şi celebritate”, a dezvăluit că a propus Palatului Buckingham să-i acorde premiul său „The Oldie of the Year” suveranei, aflată pe tronul Marii Britanii de aproape şapte decenii.

Revista a publicat marţi scrisoarea de refuz trimisă pe 21 august de castelul Balmoral din Scoţia, unde regina îşi petrece sfârşitul verii, şi semnată de secretarul său adjunct privat Tom Laing-Baker.

„Majestatea Sa crede că o persoană are vârsta pe care o simte şi, prin urmare, nu crede că îndeplineşte criteriile pentru a accepta (premiul)”, se arată în scrisoare, potrivit AFP, citată de Agerpres.

După ce a trecut prin mai multe perioade de izolare la castelul Windsor de lângă Londra şi în pofida speculaţiilor despre o eventuală retragere după moartea soţului ei Philip în aprilie, regina Elisabeta a II-a a participat recent la multe evenimente publice.

Săptămâna trecută ea a fost văzută mergând în public sprijinindu-se de un baston.

Prinţul Philip, care a murit în aprilie la 99 de ani, a primit premiul acordat de publicaţia The Oldie pe anul 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Gluma răutăcioasă făcută de regretata regină Elisabeta despre sportivii de la Jocurile Olimpice/ Profimedia
Gluma răutăcioasă făcută de regretata regină Elisabeta, în 2016, despre sportivii de la...
regina elisabeta a II-a a marii britanii
FBI dezvăluie un complot pentru uciderea reginei Elisabeta a-II-a, în 1983, în timpul unei...
prințul William și regina Elisabeta a II-a
Prințul William, omagiu în memoria bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, la încoronarea...
regina elisabeta a marii britanii si actualul rege charles
Regele Charles, mesaj emoționant la prima sărbătoare de Ziua Mamei fără regina Elisabeta a...
Te-ar putea interesa și
Regina Elisabeta
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit de "bătrâneţe", potrivit certificatului ei de...
The Funeral Ceremony Of Ukrainian First President Leonid Kravchuk, Kyiv, Ukraine - 17 May 2022
Olena Zelenska: „O mare onoare pentru mine să fiu prezentă la ceremonia de adio a Majestăţii...
ponei emma 2
Momente emoționante când poneiul și câinii Reginei au privit sicriul purtat de-a lungul...
cimpoier
Cimpoierul care o trezea în fiecare dimineață pe Regină a condus-o pe ultimul drum
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8 luni”
Veste mare despre ”bijuteria” de 135.000.000 € din România: ”Va dura 8...
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Mormântul papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică
putin, trump
Donald Trump, atac furibund la adresa lui Putin, după atacul mortal din Kiev: „Vladimir...
Donald Trump - Keir Starmer joint press conference in the White House
China îl contrazice pe Trump, care afirmase că Beijingul negociază cu SUA pe tema tarifelor...
prezentatoare tv turcia, in direct in timpul cutremurului
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...