Un român a fost reţinut de ofiţerii de combatere a terorismului din Marea Britanie sub suspiciunea că ar fi ajutat un serviciu de informaţii străin. Cazul are legătură cu un incendiu izbucnit în iulie anul trecut la un depozit dintr-o suburbie din Birmingham, care ar fi fost declanşat de un colet-capcană. Anchetatorii britanici suspectează că dispozitivul incendiar face parte dintr-o campanie mai amplă desfăşurată de spionii ruşi în întreaga Europă, relatează BBC şi The Guardian, publicații citate de News.ro.
În noiembrie anul trecut, oficiali din domeniul securităţii au declarat presei americane că sunt de părere că o serie de incendii care au vizat firme de curierat din Europa fac parte dintr-o campanie orchestrată de agenţia militară de informaţii a Rusiei, GRU, deşi Moscova a negat implicarea.
Miercuri, poliţia metropolitană a dezvăluit că echipele sale au arestat un bărbat în vârstă de 38 de ani la data de 19 martie, după ce acesta a aterizat pe Aeroportul Stansted. El a fost reţinut sub suspiciunea că ar fi ajutat un serviciu de informaţii străin. A fost dus la o secţie de poliţie din Londra, dar a fost eliberat pe cauţiune până la o dată stabilită în iulie, când urmează să apară în instanţă.
După arestarea românului, au fost efectuate percheziţii la două adrese din Essex.
Met a precizat că i s-a cerut să conducă ancheta datorită „capacităţii şi experienţei sale în investigarea unor astfel de chestiuni”.
Nimeni nu a fost rănit în incendiul din Minworth din 22 iulie 2024, dar Met a declarat că discută cu forţele de poliţie europene, pentru a stabili dacă incendiul din West Midlands are legătură cu incendii similare din Europa.
Pachetul de la care ar fi pornit incendiul ar fi ajuns la depozit pe calea aerului, deşi nu se ştie dacă a fost într-un avion de marfă sau de pasageri şi nici cui îi era destinat, a relatat anterior The Guardian. Fotografiile incendiului au susţinut evaluările serviciilor de informaţii conform cărora ar fi putut exista consecinţe grave dacă dispozitivul s-ar fi aprins în timpul zborului.
„Ancheta continuă şi un bărbat a fost arestat pentru infracţiuni în temeiul Legii privind securitatea naţională”, a precizat poliţia metropolitană.
Un incident similar cu cel de la Birmingham a avut loc în Germania, tot la sfârşitul lunii iulie 2024, când un colet destinat să fie transportat pe cale aeriană a luat foc la un depozit din Leipzig. Autorităţile germane au declarat că, dacă coletul ar fi luat foc în aer, avionul s-ar fi putut prăbuşi. Sursele au indicat ulterior că pachetul suspect din Leipzig era, de asemenea, destinat Regatului Unit.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!