Oficialii ruși din domeniul spațial au anunțat NASA că Moscova vrea să-și trimită în continuare cosmonauții la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) până când propriul lor avanpost orbital va fi finalizat și va deveni operațional, a declarat un înalt oficial NASA pentru Reuters. Acest lucru ar urma să se întâmple abia în 2028.
Declarația vine după ce noul şef al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Iuri Borisov, a spus că Rusia va înceta participarea la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) „după 2024”.
Anunțul oficialului NASA, alături de declarații ale oficialilor ruși privind viitoare stație orbitală, par să arate că Rusia va mai continua cel puțin șase ani colaborarea spațială cu Statele Unite, care datează de mai bine de două decenii.
Kathy Lueders, șefa operațiunilor spațiale a NASA, a spus că oficialii ruși au comunicat agenției spațiale americane că Roscosmos dorește să rămână în parteneriat cu SUA, deoarece Rusia încă lucrează pentru a-și pune în funcțiune avanpostul orbital, numit ROSS.
„Nu avem niciun indiciu, la niciun nivel de lucru, că s-ar fi schimbat ceva”, a declarat Lueders pentru Reuters, adăugând că relațiile dintre NASA și Roscosmos au rămas cele obișnuite.
Stația spațială, un laborator științific de dimensiunea unui teren de fotbal care orbitează la aproximativ 400 de kilometri deasupra Pământului, a fost ocupată continuu timp de peste două decenii în cadrul unui parteneriat condus de SUA și Rusia, care include și Canada, Japonia și 11 țări europene.
Este unul dintre ultimele domenii ale cooperării dintre Statele Unite și Rusia, deși aceasta fost pusă sub semnul întrebării după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie, tensionând relațiile bilaterale pe mai multe fronturi.
Conflictul din Ucraina a stârnit tensiuni și între Roscosmos și Agenția Spațială Europeană (ESA).
Nu a fost încă încheiat un acord oficial pentru extinderea participării Rusiei la ISS după 2024. NASA, Roscosmos, ESA și ceilalți parteneri ai stației intenționează să discute perspectiva extinderii prezenței lor pe ISS până în 2030, în timpul unei întâlniri care va avea loc vineri.
„Ne vom îndeplini fără îndoială toate obligaţiile faţă de partenerii noştri” din cadrul ISS, însă decizia de a părăsi această staţie după 2024 a fost luată”, a declarat săptămâna aceasta Iuri Borisov, în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Totuși, Roscosmos a publicat miercuri un interviu cu Vladimir Soloviov, directorul de zbor al segmentului rus al stației spațiale, care a spus că Rusia trebuie să rămână pe ISS până când ROSS va deveni funcțională.
Potrivit lui Soloviov, acest lucru ar urma să se întâmple în 2028.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!