Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

Rușii credeau că la centrala de la Cernobîl se produc arme nucleare și au distrus tot softul de măsurare a radioactivității

sarcofag cernobil

Armata Rusiei ar fi sustras hardurile calculatoarelor şi programele cu care lucrau specialiştii Centrului de măsurare a radioactivităţii de la Cernobîl, având suspiciunea că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear, a declarat pentru AGERPRES directorul adjunct al centrului, Oleksandr Barsukov.

Ca urmare, Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor, spune Barsukov.

"Când ocupanţii au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susţineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informaţie falsă. Au stricat toate computerele şi softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informaţii. Au scos toate hardurile şi le-au aruncat prin jur. Am încercat să le căutăm şi să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unităţii noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator şi în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi şi vom încerca să repornim aceste echipamente", a declarat Oleksandr Barsukov.

În prezent, datele cu privire la radioactivitatea din perimetrul protejat al centralei atomice au fost colectate cu ajutorul altui sistem care include 39 de senzori amplasaţi în diferite puncte din zona de excludere şi care transmit informaţii cu privire la nivelul radiaţiilor.

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl este administrat de Întreprinderea de stat specializată "Ecocentru".

Centrala de la Cernobîl, unde la 26 aprilie 1986 s-a produs o explozie care a devenit cel mai mare dezastru nuclear civil, s-a aflat sub controlul militarilor ruşi în perioada 24 februarie - 31 martie, timp în care aproximativ 1.000 de soldaţi au staţionat în zona de excludere.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
sarcofag cernobil
AIEA anunță o explozie la sarcofagul de la Cernobîl, urmată de un incendiu
Lup/ Profimedia
Lupii mutanţi de la Cernobîl par să fi dezvoltat rezistenţă la cancer, potrivit unui studiu
papa francisc111
Papa Francisc l-a criticat dur pe Patriarhul rus Kirill: „Dumnezeu este pace. Niciodată nu ne...
volodimir zelenski cu mana la tampla - profimedia
Zelenski avertizează că Rusia ar putea pregăti ceva „extrem de crud” pentru 24 august, Ziua...
Te-ar putea interesa și
rachete HIMARS
Ucraina se pregătește să atace Crimeea, anunță un oficial de la Kiev
centrala de la zaporojie profimedia-0667500586-scaled
Ucrainenii susțin că rușii lansează rachete de la centrala nucleară din Zaporojie
joe biden discurs varsovia profimedia-0673317620
Biden susține că Zelenski nu i-a luat în seamă avertismentele
aa
ANM: Un nor de fum din zona Cernobîl se deplasează către sud-vestul Ucrainei și nordul Mării...
Partenerii noștri
Digi24 Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se întâmplă la Tokyo
Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se...
DigiSport Sorana Cîrstea - Hailey Baptise 2-6, ACUM, Digi Sport 2, în primul tur al turneului WTA de la Madrid
Sorana Cîrstea - Hailey Baptise 2-6, ACUM, Digi Sport 2, în primul tur al...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...