Secretarul de Stat din administrația Trump, Mike Pompeo, a refuzat să accepte victoria lui Joe Biden în alegerile de săptămâna trecută și a vorbit de o „tranziție lină spre a doua administrație Trump”, relatează CNN.
„Vom avea o tranziție lină spre a doua administrație Trump. Lumea se uită la ce se întâmplă. Vom număra toate voturile, iar atunci când procesul se va fi terminat vor fi selectați electorii. Avem o procedură, iar Constituția o arată destul de clar. Lumea trebuie să aibă încredere că tranziția necesară pentru ca Departamentul de Stat să fie funcțional va fi încununată de succes pentru președintele care se va afla în funcție în 20 ianuarie”, a spus Pompeo.
Deși nu a recunoscut că Joe Biden a câștigat alegerile, Pompeo nici nu a făcut vreo referire la spusele șefului său, care a afirmat, fără nicio dovadă, că alegerile au fost „fraudate masiv”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!