Slovacia a donat Ucrainei un sistem de rachete antiaeriene S-300, pentru care va primi în schimb un alt sistem antiaerian din partea statelor aliate, a anunţat vineri premierul slovac Eduard Heger, relatează AFP şi EFE citate de Agerpres.
Sistemul S-300 a fost produs în fosta URSS de la sfârşitul anilor '70 şi are de asemenea capabilităţi antirachetă. Ucraina are deja în dotare astfel de sisteme, dar a insistat în cererile sale de ajutor militar adresate statelor occidentale că are nevoie de mai multe.
Slovacia avea un singur sistem de acest tip, a cărui livrare efectuată în secret către Ucraina a durat două zile, potrivit presei slovace.
''Sperăm că acest sistem va putea ajuta la salvarea a cât mai multe vieţi ale ucrainenilor inocenţi în faţa agresiunii lui Putin'', a declarat premierul slovac, considerând că a luat o ''decizie responsabilă'' şi care ''nu înseamnă că Republica Slovacă ar fi devenit parte a conflictului armat din Ucraina''.
El a mai anunţat că armata slovacă va primi în zilele următoare ''un sistem de apărare antirachetă suplimentar'' furnizat de aliaţi, fără a oferi detalii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!