Miercuri a început la Kiev primul proces pentru crime de război împotriva unui militar rus, după invazia Rusiei în Ucraina. Sergentul Vadim Şişimarin, în vârstă de 21 de ani, este acuzat de uciderea unui civil, care constituie crimă de război şi omor cu premeditare, pentru care ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă.
În faţa judecătorului, militarul din oraşul Irkuţk din Siberia şi-a recunoscut fapta "fără rezerve".
Victima sa a fost un civil în vârstă de 62 de ani. Omorul a fost comis în 28 februarie, în nord-estul Ucrainei.
Şişimarin comanda o subunitate din cadrul unei divizii de tancuri. După ce convoiul său a fost atacat, el şi alţi patru militari ruşi au furat un automobil. În apropiere de satul Şupahivka din regiunea Sumi, ei s-au întâlnit cu un bărbat care îşi împingea bicicleta, vorbind la telefon.
Procuratura susţine că lui Şişimarin i s-a ordonat de către un alt militar să îl împuşte pe civil, pentru ca acesta să nu îi poată denunţa. Omul a fost ucis pe loc, la câteva zeci de metri de casă.
În sala de judecată din tribunalul districtului Solomianski, Şişimarin a fost aşezat într-o boxă cu pereţi de sticlă şi a beneficiat de serviciile unei traducătoare.
Arestarea lui fusese anunţată de autorităţile ucrainene la începutul lui mai. Atunci nu au fost făcute publice alte detalii, dar s-a difuzat o înregistrare video în care militarul afirma că a venit să lupte în Ucraina pentru a-şi susţine financiar mama.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!