Spania a depășit, miercuri, pragul de 40.000 de decese din cauza îmbolnăvirii cu Covid-19, au anunțat autoritățile sanitare din această țară. Miercuri, Spania a raportat 311 decese, fapt ce a făcut ca totalul să ajungă la 40.105 de morți, conform Agerpres.
Cu o zi în urmă, Spania a atins recordul de decese în 24 de ore de după venirea celui de al doilea val de coronavirus, cu peste 400 de noi decese. Totuşi, autorităţile estimează că epidemia a intrat într-o fază de „stabilizare netă”.
„Sunt mai multe zile de când incidenţa cumulată pe 14 zile s-a stabilizat” în jurul a 525 de cazuri la 100.000 de locuitori, a explicat marţi Fernando Simon, directorul centrului de urgenţă sanitară al Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre o tendinţă observată de la începutul lui noiembrie, după ce a trecut „vârful de transmisie” de la sfârşitul lui octombrie, „efect” al restricţiilor introduse în Spania, potrivit lui.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!