Un vas de croazieră cu aproape 300 de pasageri nu a avut acces în portul Puerto Madryn, în sudul Argentinei, iar pasagerilor li s-a ordonat izolarea, marţi, după ce la bord a fost depistat un caz de COVID-19, pe fondul temerilor legate de noua variantă Omicron.
Ministerul argentinian al Sănătăţii a precizat într-un comunicat că a 'ordonat izolarea tuturor pasagerilor aflaţi la bordul navei Hamburg' după ce marţi a fost anunţat un caz pozitiv.
Nava sub pavilion Bahamas se află în prezent în largul golfului Samborombon, la aproximativ 280 km sud-est de Buenos Aires, după ce a acostat vineri în capitala argentiniană.
După o alertă la bord despre un posibil caz pozitiv, în termen de 24 de ore au fost efectuate teste PCR celor 170 de pasageri şi 156 de membri ai echipajului, "toate fiind negative, inclusiv persoana în cauză", care a rămas totuşi izolată pe navă, potrivit ministrului Carla Vizzoti, citat de AFP și Agerpres.
Dar un membru al echipajului, un lucrător medical, care fusese testat negativ sâmbătă, a ieşit pozitiv luni la un test antigen. Persoana este "asimptomatică", potrivit căpitanului navei citat în comunicatul ministerului.
O anchetă epidemiologică a fost iniţiată la bord, 'ale cărei rezultate vor dicta următorii paşi de urmat', a subliniat ministerul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!