Turcia a impus de la 1 ianuarie 2023 o taxă turistică. Vizitatorii vor plăti o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism, transmite Novinite.
Angajaţii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică.
Decizia a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei.
Reprezentanţii sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susţinând că ar afecta poziţia competitivă a ţării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică.
În 2022, autorităţile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 miliarde de dolari. În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turişti străini au venit în Turcia, potrivit Agerpres.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!