Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a făcut un nou apel la Occident să pună la dispoziția Ucrainei „toate armele necesare” și să impună noi sancțiuni Rusiei pentru a „evita un război extins”.
„Către cei din străinătate care se tem că vor fi «târâți în al Treilea Război Mondial». Ucraina ripostează cu succes. Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a lupta. Oferiți-ne toate armele necesare.
Impuneți mai multe sancțiuni Rusiei și izolați-o complet. Ajutați Ucraina să-l împingă pe Putin spre eșec și veți evita un război extins”, a scris Kuleba, pe Twitter.
Kievul a cerut în mod repetat aliaților să facă mai mult pentru a ajuta țara să reziste invaziei ruse.
Cu toate acestea, unele guverne consideră că făcând acest lucru riscă să implice în conflict și alte țări, inclusiv state membre NATO.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!