Unul dintre organizatorii „mitingului Rusiei” de la Berlin, pe nume Igor, se plânge de „hărțuire”. El se teme că și-ar putea pierde afacerea după ce s-a confruntat cu „ura oamenilor”. El a susținut agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Povestea sa a fost difuzată de postul de televiziune OstWest.
Mitingul rușilor din capitala Germaniei a avut loc pe 3 aprilie, ziua s-a aflat despre atrocitățile soldaților ruși din Bucha.
În timpul mitingului, rușii au condus în coloană pe drumurile germane, purtând la geamuri steaguri ale Federației Ruse, ale Uniunii Sovietice, ale Forțelor Aeropurtate, precum și simbolul principal al agresiunii ruse în Ucraina - „Z”.
Această acțiune a șocat Germania, iar autoritățile s-au implicat.
Organizatorul acțiunii, Igor, regretă acum că a organizat protestul. El se plânge de amenințările primite. În plus, atelierul său de reparații auto este pe punctul de a se închide, deoarece site-ul a fost inundat cu evaluări negative pe Google, potrivit Dialog.ua, citat de HotNews.ro.
„Cu siguranță nu mă așteptam la o astfel de reacție... Mi-au distrus complet pagina de internet. Sunt fotografii cu cadavre, cu orașe distruse”, s-a plâns el.
Igor spune că scopul mitingului nu ar fi fost acela de a sprijini agresiunea rusă, ci de a protesta împotriva „discriminării împotriva vorbitorilor de limbă rusă”.
Igor a mai declarat că nu știa nimic despre „tragedia” ucrainenilor. „Aș anula (mitingul). Aș spune că acum nu ar trebui să protestăm, pentru că a avut loc o tragedie”, a spus rusul.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!