Acum la Digi FM SHAKIRA - La Tortura

Vladimir Putin: Interesele şi securitatea cetăţenilor noştri nu sunt pentru noi negociabile. Rusia rămâne deschisă unui dialog onest

Vladimir Putin
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Getty Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a insistat miercuri asupra caracterului „nenegociabil” al intereselor şi securităţii ţării sale, a elogiat capacităţile militare ale statului rus, dar s-a declarat totodată pregătit să găsească „soluţii politice” la criza actuală cu Ucraina, relatează France Presse.

„Ţara noastră este în continuare deschisă unui dialog direct şi onest pentru găsirea unor soluţii diplomatice la cele mai complexe probleme”, a declarat Putin într-un discurs televizat cu ocazia Zilei apărătorului Patriei, conform Agerpres.

„Cu toate acestea, interesele şi securitatea cetăţenilor noştri nu sunt pentru noi negociabile”, a continuat Putin, care cere Occidentului garanţii, cum ar fi promisiunea că Ucraina nu va fi integrată vreodată în NATO sau încetarea consolidării Alianţei Nord-Atlantice la frontierele ruse.

Menţionând ca ameninţări pentru Rusia „relaxarea sistemului de control asupra armamentelor” şi „activităţile militare ale NATO”, preşedintele rus a apreciat din nou că îngrijorările ţării sale rămân „fără răspuns” din partea Occidentului.

Vladimir Putin a promis de asemenea să continue dezvoltarea capacităţilor armatei şi ale flotei ruse, „tehnologii digitale avansate” şi inteligenţa artificială, precum şi aşa-numitele arme „hipersonice”.

Rusia a dezvoltat în ultimii ani rachete hipersonice pe care le-a prezentat ca fiind „invincibile”, deoarece sunt capabile să depăşească orice scut antirachetă existent la ora actuală. De asemenea, Moscova este acuzată cu regularitate de atacuri cibernetice de amploare şi campanii de dezinformare împotriva adversarilor săi.

Suspectată de mai multe săptămâni de pregătirea unei invazii în Ucraina, Rusia a recunoscut luni independenţa celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, lăsând să planeze teama unei escaladări militare la porţile Uniunii Europene.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Dylan Paul, alături de mama sa, Nadia Comăneci și tatăl său Bart Conner/ Foto: Facebook
Unde s-a angajat fiul Nadiei Comăneci. Dylan și-a ales un drum...
printesa urbana 2025-2
Prințesa Urbană, la Digi FM: despre viața în Olanda, educația cu...
florin negrutiu 7701
Florin Negruțiu, după dezbaterea istorică de la Cotroceni: „Puterea...
Pe aceeași temă
ro alert
Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Alertă aeriană în judeţul...
putin (7)
Vladimir Putin anunță un armistițiu de trei zile, în războiul din Ucraina, în luna mai
serghei lavrov
Lavrov reiterează condiţiile maximaliste ale Moscovei şi cere recunoaşterea internaţională a...
Kim Jong Un și Vladimir Putin
Vladimir Putin i-a mulțumit lui Kim Jong Un pentru ”faptele și eroismul” combatanţilor...
Te-ar putea interesa și
Washington,–,January,30,2025:,President,Donald,Trump,Speaks,At
Mesajul lui Trump către Putin cu privire la Ucraina: „Încetează focul, stai la masa...
Russia,Flag,Waving,On,White,Background,With,Clipping,Path.,Cliping
Rusia va distruge în curând "rămăşiţele împrăştiate" ale armatei ucrainene în regiunea Kursk...
putin (16)
Putin, pregătit de negocieri directe cu Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump crede că Putin îl "duce cu vorba" în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl...
Partenerii noștri
Digi24 Alegeri prezidențiale 2025. Ambasada SUA la București îl citează pe JD Vance înaintea scrutinului din 4 mai
Alegeri prezidențiale 2025. Ambasada SUA la București îl citează pe JD...
DigiSport Arsenal - PSG 0-1, ACUM, Digi Sport 1. "Tunarii", gol anulat în startul reprizei secunde!
Arsenal - PSG 0-1, ACUM, Digi Sport 1. "Tunarii", gol anulat în startul...
PeRoz Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului și partea întunecată a faimei: “Ne-a zdrobit identitatea”
Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului...
Film Now Copiii lui Michelle Pfeiffer, exemplu de discreție și educație aleasă. Actrița a adoptat o fată cu 2 luni înainte de a-și întâlni soțul
Copiii lui Michelle Pfeiffer, exemplu de discreție și educație aleasă...
Digi World De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de...
Stirile Kanal D Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din Peninsula Iberică
Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din...
ProFM Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun că nunta ar putea fi următorul pas
Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Explozie la Laboratorul artileristic al Armatei, pe şoseaua de centură a Bucureştiului. O...
Eugen Mîrtz
Un instructor de yoga, fost elev al lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru trafic...
cetatea poienari
Cetatea Poienari, închisă din cauza urșilor, la două săptămâni de la redeschiderea ei, după...
Lora și Ionut Ghenu/ Foto: Facebook
Lora, sinceră despre relația cu Ionuț Ghenu: „Nu-mi doresc să fie lângă mine așa”