Producătorii de film pot solicită finanțări garantate de stat, începând de astăzi. Totul, după ce Guvernul a lansat programul „Sprijin pentru industria cinematografică".
Prin acest program, Guvernul alocă fonduri unor producții cinematografice româneşti, dar și străine, dacă sunt realizate pe teritoriul țării noastre.
Peliculele selectate vor primi un ajutor de stat între 100.000 de euro și 10 milioane de euro. Iar banii vor acoperi până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producțiile cinematografice româneşti și până la 35% pentru cele străine realizate la noi.
Bugetul total al programului este de 50 de milioane de euro anual. Proiectele vor fi selectate de către o comisie, din care fac parte, printre alții, regizorul și scenaristul Dan Pița și actorul Adrian Titieni.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!