Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, a fost achitată luni de judecătorii Tribunalului București în dosarul de corupție în care procurorii DNA au acuzat-o că a luat mită un autoturism. Decizia nu e definitivă.
Comunicatul DNA de la trimiterea în judecată, în 2016:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – iunie 2008, inculpata Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. București. În schimb, aceasta a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.
În cursul anului 2009, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat proveniența sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operații comerciale între mai multe societăți comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă și o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soțul ei.
În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreședinte al A.E.P., inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susține derularea, în bune condiții, a unor contracte de servicii, încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, inculpata a promis că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.
În cursul anului 2011, în aceeași calitate de vicepreședinte al A.E.P, inculpata Pătru Ana Maria a pretins și a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audiență, fapt care s-a și întâmplat la scurt timp de la intervenția Anei Maria Pătru.
Cu banii proveniți din cele două fapte de trafic de influență descrise anterior inculpata Pătru Ana Maria a achiziționat un autovehiculul marca Land Rover, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar și beneficiarul real al bunului cumpărat, în același an, aceasta a înmatriculat autovehiculul pe numele unei alte persoane.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatei Pătru Ana Maria, până la concurența sumei de 275.000 euro sau echivalentul acesteia în lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!