Un incendiu violent izbucnit noaptea trecută a mistuit fostul club Bamboo din Mamaia. Localul era închis în momentul în care a luat foc. Doar câțiva angajați se aflau în interior, dar au reușit să iasă la timp.
Au fost realizate echipe de căutare și din primele informații nu sunt victime, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Gheorghe Popa, afirmă că intervenția pompierilor a fost îngreunată deoarece hidranții din apropiere nu funcționau. Drept urmare, a fost folosită inclusiv apa dintr-o piscină aflată în apropiere.
După șase ore de luptă cu focul, incendiul a fost stins. În zonă au mai rămas câteva mașini de pompieri pentru a supraveghea locul, în cazul apariției de noi focare.
Deocamdată nu este clar din ce cauză a izbucnit incendiul.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!