Fostul lider al PSD Brăila și președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Bunea Stancu, a fost eliberat din închisoare după nici două luni de la condamnarea de aproape 4 ani de închisoare
Tribunalul Galați a respins contestația DNA prin care procurorii cereau ca Bunea Stancu să nu fie eliberat atât de repede.
Mai exact, Gheorghe Bunea Stancu a stat o lună și trei săptămâni în Penitenciarul Galați în dosarul de corupție în care a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Bunea Stancu fusese condamnat pentru conflict de interese și achitat pentru abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila, dar și de acționar majoritar la o firmă, Bunea Stancu a obținut foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive, de 7 milioane și jumătate de lei.
Bunea Stancu a mai fost condamnat în 2015 la 3 ani de închisoare în dosarul Mită la PSD. Atunci a stat în spatele gratiilor un an și patru luni.
Potrivit presei locale, fostul șef al județului Brăila a beneficiat în al doilea dosar de unele prevederi ale Codului Penal privind contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Sursă foto: realitatea.net
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!