Fostul premier al Republicii Moldova, Vladimir Filat, a ieșit mai repede din închisoare. Asta după ce în vară, pedeapsa i-a fost redusă cu aproape 2 ani, în baza unei hotărâri CEDO privind condițiile de detenție.
Există o încheiere a instanței de judecată Chișinău în privința lui Vladimir Filat și noi suntem obligați să o punem în executare. Vlad Filat a fost eliberat, a declarat purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea.
Potrivit UNIMEDIA, Vlad Filat a fost învinuit de trafic de influență şi corupere pasivă. La 27 iunie 2016, a fost condamnat de magistrații judecătoriei Buiucani, la nouă ani de închisoare. Ulterior decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție.
După epuizarea tuturor căilor de atac, pe 9 august, anul acesta, Vlad Filat a depus cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pe 9 ianuarie 2019, CEDO a decis examinarea cererii depuse de Filat în regim prioritar. Politicianul s-a plâns de încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dar şi de încălcarea dreptului la viaţă privată. După examinare, CEDO a redus pedeapsa cu 685 de zile, adică un an și zece luni.
Foto: agora.md.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!