Fostul şef al crematoriului „Vitan-Bârzeşti”, Gheorghe Ionel, a declarat, marţi seara, că incinerarea unui corp nu se poate face într-un butoi, pentru că este nevoie de o temperatură de 1.400 de grade. „E exclus să poată să ardă”, a spus el.
„100% nu s-a putut face o incinerare în acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul când se ajunge la temperatura de 1.400 de grade. E exclus să poată să ardă! Nu se poate obține o astfel de temperatură. În crematoriu, în cuptorul special, temperatura o obțineam după o oră, iar arzătorul era imens, cu diametrul de aproape un metru. Acest nemernic, părerea mea, e că trage de timp. Fata cred că e în viață și el trage de timp să scape de urme. La crematoriu, coșul are o înălțime de 20 de metri. Vecinii ne bodogăneau și așa pentru miros”, a declarat Gheorghe Ionel, fostul şef al crematoriului „Vitan-Bârzeşti”, într-o intervenție pentru Antena 3, potrivit MEDIAFAX.
Procurorii îl cercetează pe Gheorghe Dincă sub acuzația de omor calificat, după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Acesta și-a recunoscut fapta.
Procurorii DIICOT au anunțat că tânăra a fost ucisă în jurul orei 12.00, când a fost prinsă cu telefonul în mână, apoi Gheorghe Dincă i-ar fi incinerat corpul.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Sursă foto: Wikipedia
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!