În Paris vor fi interzise serviciile de livrare a preparatelor culinare şi cele de vânzare la pachet a acestora între orele 22:00 şi 06:00 începând de vineri. Anunțul a fost făcut joi de poliţia din capitala franceză, transmit AFP şi Reuters.
De asemenea, vânzarea şi consumul de alcool în locuri publice vor fi interzise în timpul nopţii în Paris începând cu data de 6 noiembrie.
Deși preşedintele Emmanuel Macron a impus luna trecută un nou lockdown, Franţa înregistrează zilnic peste 40.000 de noi cazuri de COVID-19, iar peste 4.000 de pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă.
Restaurantele, închise în virtutea lockdownului, au putut vinde produse la pachet şi au făcut livrări, dar prefectura poliţiei din Paris a explicat că în cursul nopţii se adună numeroşi clienţi şi curieri, în pofida recomandării de respectare a distanţării fizice.
„Atunci când există oameni care nu respectă regulile jocului, expunând riscului sănătatea unui număr mare de persoane, trebuie să pui în practică noi restricţii”, a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, pentru BFM TV.
O sursă din guvernul francez a menţionat că în Paris au fost semnalate „petreceri clandestine, cine private” şi că este nevoie de măsuri mai stricte, potrivit Agerpres.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!