Tiberiu Ușeriu este în refacere după ce fost scos, de către organizatori, din cursa Yukon Arctic Ultra din cauza degerăturilor. Fratele său, Alin Ușeriu, a intrat în direct, prin telefon, la Digi 24, pentru a da ultimele detalii cu privire la starea lui Tibi.
„Eu cred că o să fie bine. Am trecut pe lângă o dramă, ca să zic așa. Ce face el acum e destul de serios, acum ne-am dat seama cu toții. Ce surpriză, iarăși, foarte foarte frumoasă și plăcută am avut de la susținătorii lui. El a mers acolo pentru Via Transilvanica, un proiect Tășuleasa Social, și foarte mulți au donat, inclusiv în noaptea tragicului eveniment, ca să zic așa, dar care nu a fost atât de tragic și ne bucurăm că este așa.”
Pe pagina de Facebook Tășuleasa Social, a fost postat un mesaj cu privire la aventura lui Tibi Ușeriu la Yukon și despre cum putem ajuta proiectul său, Via Transilvanica.
„Era în martie 2017, iar Tibi concura la 6633 pentru a doua oara. Era noapte la el și era frig de crăpau pietrele. M-a sunat să-mi spună că nu mai poate, că se oprește.
Îi ascultam vocea tulburată și nu găseam în ea nici o urmă de furie, semn că vorbea serios. Se adunaseră prea multe. Mi-a povestit de frig, de vânt, de oboseală și de durere.
L-am lăsat să-și verse amarul, în timp ce ascultam fascinat ritmul pașilor lui. Era un ritm de metronom perfect. Nici macar cu o milisecundă nu întârzia dreptul față de stângul. Absolut incredibil. O mașinărie perfectă.
După ce s-a liniștit, i-am zis: Tibi dragă, uită-te în jos la picioarele tale. Doar asta să faci de acum înainte, și să te gândești la un singur lucru - atâta vreme cât picioarele se mișcă, vei câștiga cursa asta. Și așa a fost.
A știut să lupte cu tot și cu toate, a știut să meargă mai departe atunci când toate vocile din capul lui îi spuneau să se oprească.
Dar ce faci dacă picioarele se opresc? Ce faci dacă picioarele îți îngheață ?
Cursele la care Tibi participă nu sunt curse în care ești câștigător dacă reușești să rămâi în picioare până la final. Nu. El merge la curse unde știe că va fi îngenuncheat, dar e pregătit să se ridice de câte ori va fi nevoie. Exact ca și în viață.
Acum a îngenuncheat. Fără picioare nu poate merge mai departe. Dar se va ridica, așa cum a făcut-o de fiecare dată.
Are un vis - ca într-o bună zi sa putem alerga la noi 1000km. Un vis frumos, care are un nume - Via Transilvanica.
Într-o singură zi, Tibi a reușit să parcurgă 90km la Yukon, iar voi ați reușit să adăugați 2km la visul lui, la visul nostru, la Via Transilvanica. Nu este un eșec, suntem cu 2km mai aproape de capăt.
Ce va urma? Ce urmează întotdeauna: vom merge mai depare, vom merge până la capăt.
Dacă vrei să ni te alături, te primim cu brațele deschise. Orice donație este un mic pas, dar pas cu pas vom ajunge la 1000km.
Oameni dragi, vă mulțumim pentru suport, vă mulțumim că sunteți alături de noi.”
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!