Norul de fum generat de incendiile de vegetație din Canada a ajuns în Franța, extinzându-se pe o suprafață de peste trei sferturi din țară. Potrivit meteorologilor, se estimează că fumul va persista deasupra Europei până la sfârșitul săptămânii și se prognozează că vineri seara sau sâmbătă va ajunge și deasupra României.
Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat la Antena 3 CNN care vor fi efectele acestui fenomen, potrivit ziare.com.
„Așa cum indică modelele programului Comisiei Europene Copernicus, care monitorizează genul de emisii poluante, este foarte probabil ca la acele înălțimi foarte mari, la 4.000-5.000 metri înălțime, să ajungă în cantități însă extrem de mici, absolut neimportante în zona țării noastre. Deci foarte posibil să nu avem nici măcar acele apusuri sau răsărituri mai spectaculoase, despre care iarăși se vorbea. Suntem foarte departe de sursa acestui transport de poluant.
Probabil că este de interes doar pentru cercetători, pentru că este un fenomen deosebit și, pe de altă parte, cu siguranță ajută pentru validarea modelelor numerice cu ajutorul cărora monitorizăm transport de poluant”, a arătat Florinela Georgescu.
Florinela Georgescu a menționat că pentru cei interesați să urmărească evoluția norului de fum, le recomandă să consulte site-urile și produsele programului european Copernicus. Acestea pot oferi informații detaliate și actualizate despre acest fenomen deosebit.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!