Gabriela Firea crede că a ocupat funcția de președinte interimar al PSD București prea mult timp. Ea spune că vechea conducere a PSD național a vrut să o mențină vulnerabilă.
„A fost o perioadă și dificilă, și neclară, dar poate că a avut rolul său. 4 ani de interimat la conducerea PSD București mi se pare o perioadă foarte lungă și ușor nestatutară. De obicei, interimatele sunt pentru câteva luni, nu pentru ani de zile”, a spus Gabriela Firea la Digi24.
Potrivit primarului Capitalei, fostele conduceri ale PSD „și-au dorit” să o mențină pe funcție interimară.
„Nu știu, poate să-mi arate pisica sau poate pentru a fi vulnerabilă. Vom afla. Mâine vom avea aceste alegeri, actuala conducere a PSD a acceptat să organizăm conferință. Vine și rândul meu mâine (luni, n.r.) să particip la alegeri și vom vedea care va fi rezultatul”, a mai spus Gabriela Firea.
Luni, de la ora 17.00, va avea loc conferința de alegeri a organizației PSD București.
La alegeri vor participa Marcel Ciolacu - președinte interimar PSD, Paul Stănescu - secretar general interimar al PSD, Gabriela Firea - președintele interimar al PSD București, primarii și președinții de organizatii PSD din cele 6 sectoare.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!