Gabriela Firea afirmă că nu vrea să pornească o mișcare anti-Dragnea în PSD, chiar dacă acesta a încercat să-i boicoteze activitatea de edil. Pe de altă parte, însă, ea îi îndeamnă pe membrii PSD să își spună nemulțumirile față de președintele partidului.
„Se transmite colegilor din țară că vreau să pun umărul la dărâmarea guvernului. Nu este adevărat, e o nouă campanie de intoxicare marca Liviu Dragnea pentru a mă defăima. Sunt acuzată că aș fi fost confiscată de statul paralel. La revoluție eram la liceu. Eu mă luptam cu Băsescu când alții tăiau porcii cu statul paralel. Cine sunt cei care au negociat ilegitim cu statul paralel?”, a spus Gabriela Firea în cadrul conferinței de presă.
Primarul general afirmă că liderul social-democrat ar fi fost de acord cu o micșorare a bugetului Capitalei cu nu mai puțin de 40 la sută și spune că a evitat cu greu o astfel de catastrofă
„Nu vreau avantaje nemeritate pentru București în detrimentul țării. Primul confict major l-am avut anul trecut, când domnia sa a fost de acord ca primăriei să i se taie 40% din buget. Domnul Dragnea a fost autorul moral politic al tăierii.”
Gabriela Firea a fost întrebată dacă Dragnea ar trebui să se retragă: „Ar trebui să facă un pas lateral. Nu e normal ca într-o formațiune politică – condusă unic, dictatorial – să nu poți să spui nimic. Voi spune public ce am de spus, nu-mi plac șobolănismele”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!