Consiliul General al Municipiului București votează astăzi proiectul unei săli polivalente de 20 de mii de locuri. Costul estimat, a declarat primarul general Gabriela Firea, în deschiderea ședinței de Consiliu, este de 130 de milioane de euro. Iar timpul de execuție promis este 3 ani.
"Vom avea în sfârşit o sală polivalentă, o sală multifuncţională în Bucureşti. După epopeea pe care a trăit-o acest proiect - a fost o licitaţie acum câţiva ani de zile, care a avut nenumărate contestaţii şi, în final, a trebuit să o luăm de la capăt, pentru că acel contract iniţial a fost anulat - avem aşadar astăzi de dezbătut şi aprobat indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate realizat de Compania Dezvoltare Durabilă a Municipiului Bucureşti, pentru realizarea unei săli multifuncţionale, cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe o suprafaţă desfăşurată de 60.000 mp, care va fi dotată şi cu o parcare subterană de 380 de locuri. În afară de sala multifuncţională vor mai fi şi cinci terenuri de sport la nivel, la suprafaţă", a declarat primarul Gabriela Firea la începutul ședinței de Consiliu General.
Durata de proiectare și execuție este de 36 luni.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!