Acum la Digi FM Alex Vidia Celine Dion, The Dion Family - Feliz Navidad

Gelu Voican Voiculescu, lovit în cap cu un baston. Ion Iliescu îi ia apărarea

gelu-voican-voiculescu

Gelu Voican Voiculescu a fost, sâmbătă, în Piața Universității, locul unde se desfășura un eveniment de comemorare a eroilor Revoluției. El a fost huiduit de oamenii prezenți la manifestație, aceștia strigând: „Criminalule, cum ai tupeul să vii aici?”. Ulterior, Voican Voiculescu a fost lovit cu un baston în cap și a început să sângereze. Ion Iliescu spune că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!”, adăugând că cele întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă, potrivit HotNews.ro.

Gelu Voican Voiculescu a fost flancat de mai mulți jandarmi, pentru a putea fi scos din piață și pentru a fi protejat de oamenii nemulțumiți de prezența acestuia. El a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, în dosarul Revoluției, cazul aflându-se pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). El este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. Recent, el a fost în mijlocul unui scandal legat de un concert al Institutului Revoluției Române, instituție pe care o conduce. Mai multe organizații civice au contestat, vineri, evenimentul organizat de Institut, pentru care s-ar fi alocat 100.000 de euro de la bugetul de stat. Ulterior, sâmbătă, evenimentul a fost anulat.

Iliescu susține că s-a opus organizării concertului organizat de Institutul Revoluției Române, care a fost anulat în cele din urmă.

Precizările au fost publicate sâmbătă, pe blogul acestuia:

„În primul rând este de condamnat climatul de confruntare și de violență pe care l-au cultivat și îl cultivă o serie de organizații de revoluționari sau de organizații neguvernamentale, care vor să impună versiunea lor despre Revoluție, și să rescrie istoria. Reamintesc că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!” Libertatea a fost cucerită cu un preț greu și nu putem permite ca, în numele ei, să fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleași opinii cu aceia care-și impun, prin forță, punctul lor de vedere. Cele petrecute astăzi, în Piața Universității, arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă. Oamenii de bună credință au obligația morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violența.

A doua precizare privește concertul organizat de Institutul Revoluției Române, acum anulat, concert care ar fi trebuit să aibă loc mâine, 22 decembrie 2019. În urmă cu două luni, când s-a discutat în Colegiul Național această propunere, eu am fost categoric împotriva organizării lui. Cum am fost în imposibilitatea de a participa la toate reuniunile Colegiului, s-a trecut peste opinia mea, și s-a decis organizarea lui. Într-o țară normală acest concert nu avea de ce sa fie nici controversat, nici demonizat, și cu atât mai puțin anulat. La Timișoara, aseară, a avut loc un concert rock, pe care nu l-a contestat nimeni, care nu a fost anulat, și pe care timișorenii l-au apreciat, semn de civilizație, de toleranță și, mai ales, de respect față de aceia care au făcut posibilă, prin jertfa lor, libertatea de care ne bucurăm.

Am făcut precizarea despre poziția mea pentru a pune capăt unei campanii de presă construită pe ideea că ”a fost anulat concertul lui Iliescu”. Decizia a fost luată într-un organism colectiv de conducere, după regula democratică a majorității. Această controversă nu ar fi trebuit să umbrească manifestările dedicate evenimentului. Din păcate confiscarea lui și folosirea prilejului pentru a se răfui cu adversari politici arată cât de divizată este acum societatea, în contrast cu solidaritatea din zilele Revoluției, Revoluție care rămâne un act de demnitate al națiunii române”.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
MIX MARATON DE REVELION 2025
Mix Maraton de Revelion la Digi FM - Că să intri cu noroc în 2025!
florin piersic
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind...
giurgiu-ruse
Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase...
Pe aceeași temă
revolutie bulgaria
35 de ani de la căderea comunismului în Bulgaria
ion iliescu
Ion Iliescu: Un preşedinte autentic fără a personaliza puterea, acesta va fi pariul noului...
Victor Ponta arătând cu mâinile și zâmbind
Ponta, întrebat dacă Iliescu ar mai câştiga azi alegerile: „Nu!”. Ce a răspuns când a fost pus...
Un videoclip care îl arată pe Ion Iliescu în anul 2099 a devenit viral în mediul online/ Foto: Captură video Facebook
Un videoclip care îl arată pe Ion Iliescu în anul 2099 a devenit viral în mediul online: „Nu...
Te-ar putea interesa și
ion_iliescu_39601000_48011900
Ion Iliescu, mesaj după moartea actriței Ileana Stana-Ionescu: „A fost un om de cultură...
1-ion-iliescu-monitoruldecluj-1280x720
Mesajul lui Ion Iliescu după anunțul morții actorului Costel Constantin
Novak Djokovici/ Foto: Twitter
Novak Djokovici a fost lovit în cap de un spectator, la turneul de la Roma: „A fost un...
Ion Iliescu
Ion Iliescu, mesaj către angajații SPP: „De 34 de ani, unul dintre pilonii democrației...
Partenerii noștri
Digi24 Ninsori și viscol de Crăciun. Zonele afectate de cod portocaliu
Ninsori și viscol de Crăciun. Zonele afectate de cod portocaliu
DigiSport Decizia Tribunalului legată de Arpad Paszkany, Iuliu Mureșan și implicarea lor de la CFR Cluj. Au fost 26 de amânări
Decizia Tribunalului legată de Arpad Paszkany, Iuliu Mureșan și implicarea...
PeRoz Mila Kunis și Ashton Kutcher nu le oferă cadouri de Crăciun celor doi copii ai lor, deși averea lor depășește 270 milioane $
Mila Kunis și Ashton Kutcher nu le oferă cadouri de Crăciun celor doi...
Film Now Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre...
Digi World O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare...
Stirile Kanal D George Simion anunță că AUR vrea să facă guvern. Diana Șoșoacă se „sacrifică": „Primesc să fiu prim-ministru
George Simion anunță că AUR vrea să facă guvern. Diana Șoșoacă se...
ProFM Regizorul deschiderii JO de la Paris, despre ce i-a spus Celine Dion: "Indiferent de vânt, zăpadă sau ploaie, eu voi cânta acolo sus"
Regizorul deschiderii JO de la Paris, despre ce i-a spus Celine Dion...
Digi Life Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu o sumă amețitoare la licitație, de 10 ori mai mare decât se estima
Pantofii roșii purtați de Judy Garland în "Vrăjitorul din Oz", vânduți cu...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Ilie Bolojan, new interim president of the National Liberal Party, Bucharest, Romania - 26 Nov 2024
Bolojan: Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fiu preşedintele Senatului
serban
Ciprian Şerban este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 04 Dec 2024
Marcel Ciolacu, desemnat premier de către preşedintele Iohannis
Ninsori/ Shutterstock
Meteorologii anunță ninsori și viscol. Care sunt zonele aflate sub cod portocaliu