Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, despre incidentele cu galeria la meciul de fotbal România-Kosovo că aseară a dormit şi că înţelege necesitatea unora de a-l asocia cu toate evenimentele din România. ”Cred că şi pe la Crevedia am fost înainte de explozie, a spus liderul AUR. Despre mesajul galeriei, ”Kosovo este Serbia” Simion a spus că reconfirmă partenerilor sârbi faptul că statul român, prin toate instituţiile sale, respectă integritatea teritorială a Serbiei.
”Reconfirmăm partenerilor noştri sârbi faptul că statul român, prin toate instituţiile sale, respectă integritatea teritorială a Serbiei. Aseară am dormit, înţeleg necesitatea unora de a mă asocia cu toate evenimentele din România, cred că şi pe la Crevedia am fost înainte de explozie, dar ceea ce vă transmitem noi aici este că preşedintele României, care nu este o persoană simpatizată de noi, Guvernul României, care aparţine blocului democratic şi Ministerul dee Externe toate spun acelaşi lucru: România recunoaşte integritatea teritorială a Serbiei iar Kosovo este parte a Serbiei”, a afirmat George Simion într-o conferinţă de presă.
”Nu am nicio legătură nici cu o formaţiune de suporteri nici cu alta, nu am mai fost la un meci al României probabil de vreo 4 ani, dar cred că prin somn le transmiteam, prin unde, că nu eram departe de Lia Manoliu, de stadionul naţional, ce să facă. Îi felicit pentru ”Basarabia este România”, a mai spus el, potrivit News.ro.
România a câştigat, cu scorul de 2-0, meciul cu Kosovo, de pe Arena Naţională, din grupa I de calificare la Euro-2024, după ce Nicolae Stanciu a marcat în minutul 83, iar Valentin Mihăilă a majorat scorul în minutul 90+3.
Meciul, întrerupt în minutul 18, din cauza torţelor şi scandărilor, s-a reluat după aproximativ 50 de minute.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, fost ministru al Sportului, a afirmat că este inacceptabil ca naţionala de fotbal şi milioane de suporteri români să fie prizonierii unor comportamente ca cele manifestate la meciul România – Kosovo. ”Astfel de dispute nu au ce căuta în sport”, afirmă fostul ministru, precizând că ”acei indivizi fac rău naţionalei”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!