Criminalul din Caracal vrea să-și vândă locuința în care le-a sechestrat și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. A spus-o în timpul verificărilor făcute de anchetatori, cărora le-a mulțumit că îl ajută în această privință.
Oamenii legii au reluat astăzi căutările de noi probe în „casa groazei”, cum a fost numită în presă.
Avocatul familiei Luizei susține că Gheorghe Dică i-a ironizat pe anchetatori, spunându-le că-i pare bine că îi fac curat în casă, din moment ce oricum intenționează să o vândă.
A zis „Ah, ce frumos că-mi faceți curat, că tot vreau să-mi vând casa. Și casa... îți intru peste ea”, și atunci s-a cam întristat. Eu am înțeles ceva din asta!, a declarat Tonel Pop.
Apărătorul mai spune că Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, ar fi vrut să-și ia o rulotă cu care să umble prin țară.
Este evident că era obsedat de sex. Și a fost fixat și în prezența unor femei. Una din căutările lui pe Google erau mașinile rulotă. Omului acestuia cred că nu îi mai ajungea Caracalul pentru activitățile infracționale, voia să facă un tur al țării, să-și ia casa în spinare și presupun să facă lucruri infracționale prin toată țara, a precizat Pop.
Între timp, la Poliția Caracal continuă audierile martorilor.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!