Acum la Digi FM MARK RONSON FEAT BRUNO MARS - Uptown Funk

Gheorghe Dincă și-a retras contestația făcută la măsura arestului preventiv

dinca

Gheorghe Dincă și-a retras contestația făcută la măsura arestului preventiv. Informația a fost confirmată pentru Digi24 chiar de avocatul inculpatului.

Surse din cadrul Administraţiei Penitenciarelor au declarat că Gheorghe Dincă va ajunge la Penitenciarul Jilava pentru a fi supus unei expertize psihiatrice, nefiind însă stabilită o zi când va fi adus.

De asemenea, Dincă va ajunge, în următoarea perioadă, la Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor şi al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susţine că, atunci când anchetatorii au decins la locuinţa lui pentru percheziţii, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.

Reconstituirea va fi reluată după ce acesta va primi îngrijiri medicale. La reconstituirea de luni, anchetatorii nu au parcurs traseul evenimentelor, ci au ales un drum mai scurt pentru a ajunge la punctul indicat de Dincă. Totodată, anchetatorii au ales un traseu şi pentru a evita presa şi curioşii veniţi să vadă reconstituirea.

Bărbatul şi-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei.

Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!

Sursă foto: MEDIAFAX

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Poliție/ Shutterstock
Un bărbat din Călăraşi, urmărit de poliţie, a fugit prin curțile mai multor vecini. E...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Tânără de 19 ani din Timişoara, la spital după ce s-a aruncat de la etajul întâi al unei...
Prince Harry Arrives At High Court
Prinţul Harry, în faţa Curţii de Apel din Londra într-o nouă încercare de a recâştiga...
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Bărbat din Dolj, cercetat după ce a distrus camera de supraveghere montată la locuinţa unei...
Te-ar putea interesa și
Romanian,Police,(politia,Rutiera),Car,Parked,Along,The,Street,In
Alertă la trei instituții din București, unde a fost primit, prin poștă, un plic cu un praf...
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
IPJ Timiş, după ce şeful Secţiei de Poliţie a fost reţinut pentru consum de droguri...
Vlad Pascu
Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare pentru accidentul de la 2 Mai, a cerut...
Rapperul Jianu, prins cu droguri într-un taxi/ Foto: Instagram
Rapperul Jianu, prins cu droguri într-un taxi. Poliția a descoperit pliculețele ascunse sub...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport E gata: semnează cu Barcelona! Deco a făcut anunțul
E gata: semnează cu Barcelona! Deco a făcut anunțul
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Copiii lui Jennifer Lopez, alături de Ben Afleck la premiera „The Accountant 2”: Sunt extrem de încântat
Copiii lui Jennifer Lopez, alături de Ben Afleck la premiera „The...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
In,An,Open,Suitcase,Are,Packs,Of,Dollars,,A,Close-up.
Un indian, arestat cu peste două milioane de dolari cash în valiză pe aeroportul din Lusaka
Big,Waving,Colorful,Flag,Of,United,States,Of,America,And
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia. „Este un plan de...
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
17th FIG Artistic Gymnastics World Cup In Doha
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha