Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

Grupul Digi continuă să încurajeze angajații să doneze sânge

KV donare Digi

Grupul Digi continuă campania de încurajare a donării de sânge, lansată anul acesta, cu sprijinul angajaților donatori, care au acceptat provocarea de a-și împărtăși experiențele, prin mărturii făcute publice pe paginile de Facebook și LinkedIn ale companiei. 

, iar Centrele de Transfuzie au lansat pe tot parcursul anului apeluri disperate către cetățeni, confruntându-se cu una dintre cele mai severe crize de produse hematologice din ultimii ani. Grupul Digi a decis, în acest context, să ducă mai departe misiunea de sensibilizare și educare a propriilor angajați, începută în 2019, odată cu proiectul de comunicare publică „Digi donează viață”, și aproape a triplat numărul angajaților donatori. Începând cu luna iulie, când a fost lansată campania „Fă-ți curaj! Donează și tu”, în parteneriat cu Asociația HEM, numărul donatorilor s-a dublat față de perioada aprilie-iunie.  

Angajații Digi cred că o picătură de curaj poate face o mare diferență și poate salva vieți. Ei îndeamnă oamenii să doneze și să fie eroi. Să salveze alți oameni, pentru că la un moment dat pot fi și ei în situația de a avea nevoie de sânge.

„Pentru unii, curajul vine odată cu meseria: pompieri, oameni ai legii, medici, asistenți, distribuitorii de servicii etc. Pentru alții, curajul trebuie să vină de dincolo de meserie, să vină din interiorul omului, din suflet. Să avem curajul să ne ajutăm semenii la nevoie. O picătură de sânge donat poate însemna mai mult decât o picătură de viață pentru cel ce are nevoie! Împreună putem reuși în toate, în societate, la locul de muncă, pe plan familial, în viață!”, spune Bogdan B din Baia-Mare.

Ana-Maria P., din București, a asociat donarea de sânge cu o minune: „Spune-mi ce-ți vine în minte când te gândești la minune"? Te-ai gândit la o forță divină sau supranaturală? Trăim cu gândul că minunile sunt ceva magic, de neatins, însă adevărul este că miracolele încep cu și de la noi. Iar donarea de sânge este dovada vie a acestui lucru: ce altceva poți numi „minune", dacă nu posibilitatea de a salva alte vieți?
Campania are rolul de a prezenta o selecție de 26 de povești ale angajaților donatori, de a-i susține pe cei de lângă noi să aibă curaj să salveze o viață print-un gest mic, dar și de a arăta, prin puterea exemplului, că donarea de sânge că nu este atât de grea și dureroasă.

Anul trecut, 677 de angajați Digi au donat sânge pentru aproximativ 1.800 de pacienți, în cadrul campaniei „Digi donează viață”, proiect distins cu mențiune la Romanian CSR Awards 2020.

Conform unui studiu online realizat de Grupul Digi, în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie 2020, campaniile de donare de sânge organizate de companie sunt printre cele mai cunoscute acțiuni de responsabilitate socială corporativă ale companiei, în 2020, figurând pe locul al treilea în topul proiectelor menționate spontan de către respondenții la chestionar, cu 8% din răspunsuri. Pe primele două locuri se află campania „Solidaritate pentru sănătate” (donații de echipamente medicale pentru secțiile ATI, în lupta contra COVID-19, cu 20%) și proiectul „Digi#Edu. Școala viitorului” (donații de echipamente și servicii de conectivitate pentru copii din zone defavorizate sau din comunități izolate/ mediul rural, cu 16%). Studiul a beneficiat de 1.250 de respondenți. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
Vizual_DIGI_
Grupul DIGI, contribuție de 357 milioane de lei la bugetul de stat în primul trimestru al...
1280x720px_comunicat
DIGI, în căutarea următoarei generații de specialiști tech la Târgul IT&C
Vizual Digi Communications
Digi Communications N.V. raportează venituri consolidate preliminare de 1,93 miliarde de euro...
Vizual Netuarie 2025
La DIGI, „Netuarie” se întoarce cu o promoție de 50% la abonamentele de internet, în prima...
Te-ar putea interesa și
Vizual_DIGI_
DIGI, lider detașat la portarea în rețeaua mobilă în anul 2024
Vizual FilmMania_Digi Romania_17.01.2025
FilmMania este disponibil pe DIGI România
780x600px
DIGI, operatorul cu „Cea mai rapidă rețea de fibră optică din Spania” pentru al patrulea an...
Mark Zuckerberg trist
Meta anunţă noi reduceri de personal. Sunt vizaţi 5% din angajaţi, cu performanţele cele mai...
Partenerii noștri
Digi24 Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se întâmplă la Tokyo
Industria care se dezvoltă discret în Japonia: turismul sexual. Ce se...
DigiSport Sorana Cîrstea - Hailey Baptise 2-6, ACUM, Digi Sport 2, în primul tur al turneului WTA de la Madrid
Sorana Cîrstea - Hailey Baptise 2-6, ACUM, Digi Sport 2, în primul tur al...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...